Cauta

De ce a reziliat Ministrul Transporturilor contractul pentru autostrada Lugoj-Deva. Explicația lui Cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, explică decizia de reziliere a contractului pentru Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva. Lotul era finalizat încă de acum două săptămâni, însă o comisie de la CNAIR a refuzat începerea procedurilor de recepţie pentru cei 21 de kilometri construiţi între Ilia şi Holdea.De ce a reziliat Ministrul Transporturilor contractul pentru autostrada Lugoj-Deva. Explicația lui Cuc - Ziarul National

Compania a decis să deschidă doar lotul 4 din Autostrada Lugoj-Deva şi să preia unilateral de la constructorul lotului 3 bretelele care să permită descărcarea traficului.

„Eu pe acest șantier am făcut până în acest moment cinci inspecții. Eu nu am grăbit niciodată și nu am spus antreprenorului când să facă recepția. Recepția a fost cerută de constructor. Știți foarte bine că în urmă cu trei săptămâni m-am deplasat la Hunedoara, unde am avut o discuție cu antreprenorul, el asigurându-ne că se poate face recepția finală, comisia de recepție fiind de altă părere, inclusiv consultantul.

La acea dată am discutat cu constructorul și i-am solicitat să ne dea o parte din autostradă pentru a putea deschide Lotul 4, care era perfect funcțional. S-a opus. Nouă legea ne permite să facem recepția parțială, nu erau neconformități pe acei 800 de metri. A fost deschis Lotul 4.

Ce mi-au spus atunci cei de la firma respectivă? Ne faceți recepția pe tot lotul, altfel nu vă dăm nimic. Problema lor pentru că în momentul în care pe km pe care i-am menționat sunt probleme, compania m-a informat că poziția experților din companie este aceea de a mări perioada de garanție de la 4 la 10 ani. În același timp, compania de autostrăzi a emis o factură de penalități pentru neremedierea unor neconformități la timp și pentru întârzierile din contract în cuantum de 73 de milioane”, a terminat Cuc.

Ultimele stiri

  • Criza SUA-Venezuela amenință piața petrolului?
  • Clasamentul cererii de bilete pentru “Mondial”. Columbia conduce detașat!
  • Comisia Ursulei nu renunță la năravurile climatice
  • Europa, amenințată de un ciclon puternic. Cum se manifestă fenomenul și ce țări vor fi afectate
  • Cât costă planul de apărare al Germaniei
  • USR nu se dezminte. Ministrul Economiei și-a dat acordul pentru îngroparea agriculturii
  • Scandal uriaș înainte de “America”! Se cere descalificarea!
  • Nicușor Dan, despre majorarea impozitului pe proprietate: Nu-i o fericire, dar nu este nici o catastrofă – VIDEO
  • Mai contează Europa?
  • Cum pot studenții români să schimbe viitorul energiei verzi: proiectul DFG Energy Solutions, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version