Cauta

Datornicii își pot vinde singuri bunurile aflate în litigiu

 

Un nou proiect de lege a fost adoptat, ieri, de Senat. Actul prevede că cei care sunt cu datorii la bănci își pot vinde singuri imobilele sau bunurile luate în leasing dacă nu mai pot achita ratele, deși nu sunt încă proprietari.

Documentul urmează să fie trimis Camerei Deputaților, pentru dezbatere și vot final. Mai exact, în prezent, în cazul persoanei care are un contract de leasing și nu îl poate achita până la capăt, societatea de leasing îl deposedează de bun și îl vinde la un preț de nimic pentru a-și recupera banii. Însă, potrivit proiectului adoptat de Senat, datornicii vor putea să își vândă singuri, la ce preț doresc, bunul respectiv în condițiile în care creditorul, după neplata unor rate, avea dreptul de rămâne prorietar și de a vinde imobiul sau orice alt domeniu pentru care a fost făcută ipoteca. „Azi e așa: în situația în care semnatarul unui contract de leasing nu mai poate achita contractul până la capăt, societatea de leasing îl deposedează de bun, îl vinde la o valoare sub prețul pieței”, spun specialiștii care au inițiat proiectul. Proiectul prevede mai departe că, după vânzare, cel care s-a împrumutat își poate stinge litigiul și poate acoperi valoarea creditului. Motivul este că foarte mulți au fost abuzați de societățile de leasing”, a declarat inițiatorul Daniel Zamfir.

Ultimele stiri

  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Socialismul este la fel de american ca plăcinta cu mere
  • Exit mobile version