Cauta

Darren Cahill susţine ideea fuziunii ATP-WTA

Darren Cahill susţine ideea fuziunii ATP-WTA - Ziarul National

Australianul Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, susţine ideea fuziunii forurilor care conduc circuitul masculin (ATP) şi pe cel feminin (WTA), el considerând că tenisul ar fi astfel mai simplu penru sportivi şi pentru fani.

Roger Federer a sugerat fuziunea, miercuri, în social media, idee care nu a fost respinsă de conducătorii ATP şi WTA, Andrea Gaudenzi şi Steve Simon. Cahill a declarat că o uniformitate în ceea ce priveşte regulamentele şi clasamentele ar ajuta toate părţile implicate. “Cred, ipotetic, că ar fi o poziţie foarte bună pentru un jucător de tenis, pentru că ştii că fiecare decizie luată este luată în interesul sportului”, a afirmat Darren Cahill. În tenisul mondial nu există doar ATP şi WTA, ci şi ITF şi board-urile celor patru turnee de grand slam. Cei care doresc să vizioneze meciuri de tenis trebuie să plătească pentru diferite platforme, în funcţie de înţelegerea pe care o are forul care coordonează competiţia. O fuziune ATP-WTA ar simplifica sponsorizările şi contractele TV. Cahill mai este de părere că trebuie rezolvate problemele egalităţii în privinţa premiilor şi drepturilor. “În acest moment, băieţii sunt mai puternici la masa negocierilor în ceea ce priveşte drepturile TV. Cred că va accepta toată lumea asta (fuziunea). Evident, vor fi unele resentimente din partea unor jucători din circuitul masculin, dar cred că majoritatea va vedea avantajele şi va înţelege că este ceea ce trebuie făcut”, a adăugat Darren Cahill.

Ultimele stiri

  • Primarul Ciucu spune că Termoenergetica se îndreaptă spre faliment: „Vinde cu 2 lei și cumpără cu 3 lei”/„Funcționează în condiții de eșec premeditat”
  • UE nu a învățat să vorbească ”limbajul puterii”
  • Tunuri și matrapazlâcuri în județul lui Bolojan. Prejudicii uriașe depistate de Curtea de Conturi
  • A scos 15.000 de lei de la un bancomat și a uitat banii pe aparat. Polițiștii caută persoana, pentru a-i returna suma
  • De ce nu ne mai putem concentra: creierul în era alertelor permanente
  • Companiile farmaceutice americane vor medicamente mai scumpe în Europa
  • Blue Monday 2026. De ce este considerată 19 ianuarie cea mai deprimantă zi din acest an
  • Trump va obține Groenlanda? Europenii sunt prea slabi pentru a lupta
  • Un român, printre supraviețuitorii accidentului feroviar din Spania. În momentul impactului se afla în apel video cu familia sa
  • În loc să iasă de la guvernare, PSD face ședințe
  • Exit mobile version