Cauta

Dănuț Ioan Fleacă, fante de Obor

Cunoscutul șef al DGASPC sector 1, Danuț Fleacă, om cu vechi ștate, vreo 20 la număr, numai în funcții de conducere la Primăria Sectorului 1, iubește banul dar și sexul frumos. Despre banii pe care i-a iubit și pe care îi are, într-un număr viitor. Astăzi vom vorbi, însă, despre adevăratul Don Juan de sectorul 1.  

Domnul director general Fleacă avea o subordonată, să-i zicem A.J., pe care a înscăunat-o după ce și-a dat seama cât de talentă este directorul Centrului de Sănătate Caraiman. Distinsa subordonată, iubitoare de haine de piele și-a dorit foarte mult un astfel de obiect vestimentar pe care domnul Dănuț a găsit de cuviință să i-o cumpere tocmai  din vestitul Grand Bazar din celebrul oraș aflat pe cele două continente: Istanbul. Și cum domnul Fleacă era într-o vizită de lucru în vestita capitală de odinioară a ex imperiului bizantin, având evident și o diurnă babană, s-a gândit să-i cumpere o astfel de haină și soției sale, o distinsă patroană de farmacie. Numai că, ghinion, vorba președintelui, cele două haine pe care le-a luat semănau ca două picături de apă. Și mai mare ghininion, cele două doamne , care au primit fiecare cadou câte o haină de piele identice, s-au întâlnit întâmplator amândouă purtând cadoul primit. Evident, soția s-a prins iar show-ul care a urmat a ajuns la urechile tuturor angajaților de la DGASPC sector 1. Și pentru că omul iubește sexul frumos și evident își iubește și soția și-a angajat în cei aproape 20 de ani de patriarhat o grămadă de rubedenii, una mai compententă ca cealaltă. Între acestea, acoperindu-și spatele, Fleacă și-a angajat nepotul șef la Sindicatul Lucrătorilor din DGASPC sector 1. Dar despre acesta și alte neamuri într-un episod viitor.

Ultimele stiri

  • Europenii rămân fără medicamente?
  • UPDATE. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, rezultat POZITIV la un test rapid pentru marijuana – VIDEO
  • Arme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari
  • Destrămarea Occidentului
  • Preotul Visarion Alexa a aflat decizia definitivă a instanței. Ce au hotărât magistrații CAB în cazul său
  • Ce se întâmplă dacă Rusia invadează Marea Baltică? Un joc video oferă răspunsuri
  • Cum emoțiile negative influențează sănătatea intestinală prin axa creier–intestin
  • VIDEO. Cântăreață de muzică populară, acuzată că ar fi furat dintr-un magazin. Reacția solistei: „La poliție s-a râs”/Cum a încercat să explice toată situația
  • Leo Americanu’
  • VIDEO. Grevă de amploare și proteste în Franța. Oamenii au ieșit masiv în stradă/Au fost făcute zeci de arestări
  • Exit mobile version