Cauta

Daniel Zamfir, candidat la șefia ASF: Nu se poate ca o instituţie să fie măcinată în acest hal de scandaluri

Daniel Zamfir, candidat la șefia ASF: Nu se poate ca o instituţie să fie măcinată în acest hal de scandaluri - Ziarul National

În așteptarea unei decizii în Parlament cu privire la noul șef al ASF, senatorul PSD care s-a înscris în cursa pentru conducerea Autorității de Supraveghere Financiară nu a ocolit subiectul scandalurilor din ultima perioadă, din jurul acestei instituții, dar nici unele decizii luate la nivelul ASF-ului.

“Este o nebunie ce se întâmplă acolo. Acestei instituţii îi lipseşte în mod clar un leadership. Deciziile ASF sunt mai degrabă în defavoarea consumatorilor, decât în favoarea lor, aşa cum ar fi normal. Hotărârile şi atitudinea ASF s-au poziţionat în mod vădit de partea companiilor de asigurări. Pe piaţa de capital este un haos inimaginabil, în asigurări la fel, este scandal în toate domeniile pe care le supraveghează. Nu se poate ca o instituţie să fie măcinată în acest hal de scandaluri, să fie acuzată că nu îşi exercită rolul în sectoarele pe care le acoperă. Practic, această instituţie nu există”, a declarat Zamfir, potrivit bursa.ro.

În altă ordine de idei, e de menționat faptul că s-a vehiculat că pe lista numelor aflate în cărți pentru funcția de președinte al ASF – rămasă vacantă după numirea lui Leonardo Badea în conducerea Băncii Naţionale – ar figura cel al fostului ministru al Finanțelor, Ionuț Mișa, susținut de o parte a PSD, dar și Nicu Marcu, vicepreşedinte al Curţii de Conturi, sprijinit de partidul aflat la guvernare – PNL.

Ultimele stiri

  • Singura noastră șansă de a afla ce s-a hotărât, nu ce s-a declarat, la Davos
  • Primarul Ciucu a dat dispoziție polițiștilor locali să-i amendeze pe cei care nu plătesc parcarea în București: „Astăzi, serviciul de parcări este o glumă”
  • Carambol uriaș pe o autostradă din SUA: Peste 100 de autovehicule implicate în accidentul în lanț – VIDEO
  • Fiica lui Ilie Năstase a ajuns pe străzi din cauza fostului iubit. Charlotte cere bani pentru mâncare și adăpost
  • VIDEO. Fermierii europeni, protest la Strasbourg față de Acordul Mercosur. Peste 200 de fermieri români, la manifestație
  • Se schimbă modul de împărţire a locurilor la facultate? Ce ar însemna noile vouchere propuse de rectorul Universității din București
  • Ce sumă ar fi trebuit să aduni până la vârsta de 40 de ani, ca să nu mai simţi grija zilei de mâine. Cum se calculează siguranţa financiară
  • Călin Georgescu îi cheamă pe români la Monumentul Ostașului Necunoscut, în Parcul Carol, de Ziua Micii Uniri! „Veniți!”
  • Bucureşti, capitala europeană în care îngheţi lângă calorifer, dar plăteşti „căldură” de mii de lei. Paradoxul cu care se confruntă administratorii de blocuri
  • Comunicat de presă Primăria Scheia
  • Exit mobile version