AcasăNewsDăncilă trimite Corpul de Control la Tarom

Dăncilă trimite Corpul de Control la Tarom

Şefa interimară a Guvernului a cerut să fie făcute verificări la compania aeriană, dar şi la Ministerul Transporturilor. Anunţul de la Palatul Victoria vine după schimbul de replici apărut în spaţiul public între fosta şefă a companiei şi ministrul interimar al Transporturilor, pe tema presupusei cerinţe privind reţinerea la sol a unor avioane, în ziua votării moţiunii, variantă demontată de către Răzvan Cuc.

„Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, a transmis Viorica Dăncilă.

Concret, acest control vizează activitatea începând cu 1 ianuarie 2019 şi până în prezent și are trei obiective:

1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul TAROM SA.

2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.

3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la TAROM SA.

130 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger