Executivul a adoptat, miercuri, modificări la OUG privind Codul administrativ. Astfel, autoritățile locale pot decide, prin hotărâri de consiliu, utilizarea limbii minorităților în unitățile administrativ teritoriale și în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20% de reprezentare.
Codul administrativ a fost adoptat săptămâna trecută de Guvern, dar până acum nu a fost publicat in Monitorul Oficial, așa că nu a intrat în vigoare.
„Codul Administrativ păstrează prevederea potrivit căreia în unitățile administrativ teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor stabilit la ultimul recensământ, autoritățile Administrației Publice Locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea în raportul cu aceștia și a limbii minorității naționale respective în conformitate cu prevederile Constituției, ale Codului Administrativ și ale tratatelor internaționale la care România este parte, deci se menține acea prevedere cu 20%”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Însă în baza principiilor autonomiei locale se acordă dreptul Autorităților Publice Locale de a decide prin hotărâre de consiliu utilizarea limbii minorităților și în situațiile în care nu se atinge ponderea de 20% așa cum a decis Parlamentul„, a adăugat Barbu.
O altă modificare vizează înlocuirea sintagmei în forma „bilingv” cu sintagma „în limba română și în limba minorităților„, în cazul în care în comunitate trăiesc mai multe minorități.