Cauta

Dăncilă, mesaj tăios pentru eventualii trădători: Să meargă la partidul-foarfecă

După ce a amintit, o dată în plus, de această sâmbătă, de la Arad, că social-democraţii nu vor fi prezenţi luni la şedinţa în care se va da votul de învestire a viitorului Executiv, şi că ”PSD nu va gira acest program” de guvernare propus de Cabinetul Orban, ”un program al austerităţii, îndreptat împotriva oamenilor”, Viorica Dăncilă a admis că ar putea apărea noi trădări din rândul partidului pe care îl conduce.

Respectiv pesedişti care să voteze învestirea Guvernului Orban, la fel cum s-a întâmplat la moţiunea de cenzură care a dărâmat Cabinetul condus de şefa PSD. „Nu vom fi prezenţi în sală. Parlamentarii nu vor fi prezenţi în sală (cei ai PSD – n.r.). Bineînţeles că sunt şi trădători şi am văzut, dar cum vor merge la vot, a doua zi să meargă în partidul- foarfecă şi să nu mai fie alături de social-democraţi, pentru că este clar că nu au niciun ataşament faţă de acest partid şi nu vor să ia decizii pentru oameni”, a afirmat Dăncilă.

[youtube]pDwXsBmZY2s[/youtube]

Ultimele stiri

  • De ce nu pleacă PSD din guvern?
  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Exit mobile version