AcasăNewsDăncilă, îngenuncheată de studenți

Dăncilă, îngenuncheată de studenți

La negocierile cu Dăncilă, studenții au obținut tot ce au cerut

Premierul Viorica Dăncilă a capitulat necondiționat în fața studenților. Tăierea gratuităților de pe calea ferată a fost băgată sub preș, iar subiectul nici măcar nu a mai fost abordat la ultima negociere a Guvernului cu studenții, comunicându-se, astfel, tacit, că totul rămâne neschimbat.

La negocierile cu Dăncilă studenții au obținut tot ce au cerut

Curajul Guvernului de a limita numărul de călătorii gratuite cu trenul pentru studenți nu a durat decât cinci minute. Cât o declarație a ministrului de Finanțe, căci ulterior au urmat cele două negocieri ale studenților cu premierul Viorica Dăncilă și ceilalți miniștri ai Cabinetului. Iar la negocieri premierul și miniștrii au intrat cu ideile lor și au ieșit cu cele ale studenților. Pe lângă faptul că gratuitățile rămân, indiferent de vârsta celor care beneficiază de ele, studenții au cerut și posibilitatea de a rezerva biletele online, dar și de a le schimba atunci când se răzgândesc în privința destinației alese. ”Singura concluzie definitivă a fost cea legată de sistemul de burse, care va rămâne așa cum este, se acordă bursa integrală pe 12 luni. Urmează ca între federațiile studențești și Guvernul român să se semneze un protocol cu mai multe obiective pentru îmbunătățirea sistemului educațional universitar din România. Noi am trimis o serie de 10 obiective, printre care și menținerea gratuității și îmbunătățirea sistemului de acordare a gratuității la transportul feroviar. Este nevoie de operaționalizarea registrului matricol unic cu datele studenților și distribuit către Societatea Națională de Transport CFR Călători, pentru ca într-un viitor apropiat studenții să poată să-și procure legitimația de călătorie online și în același timp să și anuleze, în eventualele situații, călătoriile online. Guvernul nu a venit cu o contrapropunere, a venit cu o serie de vârste, de 26 de ani, nu s-a ajuns la un numitor comun, noi am venit cu o serie de contraargumente de ce nu ar trebui să fie o limită de vârstă și nu s-a luat o decizie finală. Sistemul rămâne momentan așa cum este.

Studenții își vor face rezervările de bilete gratuite de pe telefoane

La prima întâlnire Guvernul a susținut limitarea călătoriilor gratuite la 12, dar la a doua întâlnire nu s-a mai vorbit despre asta, ceea ce înseamnă că este o aprobare tacită”, ne-a declarat Petrișor Laurențiu Țucă, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

Se dublează subvenția pentru cămine-cantine

Studenții au mai cerut Guvernului Dăncilă finanțarea corespunzătoare a sistemului universitar și a educației în general. ”În 2016, înainte de alegeri, reprezentanții ANOSR și reprezentanții PSD au semnat un protocol în care era prevăzută și dublarea subvenției cămine-cantine, care ar fi trebuit să ajungă la un cuantum de 2.492 de lei pe an. Majorarea nu a fost însă decât de la 1.200 de lei  la 1.400 de lei pe an. Am mai cerut urgentarea construcțiilor celor 30 de cămine asumate în planul de guvernare, la care ne-au prezentat niște situații unde aveau probleme legislative. Totodată, am solicitat îmbunătățirea sistemului de formare continuă a cadrelor didactice. Este nevoie ca profesorii să se adapteze la metodele de predare –învățare, în conformitate cu liniile de acțiune ale Procesului Bologna, învățământul centrat pe student, trebuie metode inovatoare de predare. Am arătat că este necesară adoptarea unei strategii de internaționalizare a învățământului universitar, în care să se prevadă obiective asumate ca să se ajungă la un învățământ superior performant, pentru a atrage studenți din afara țării la noi”, ne-a mai precizat  Petrișor Laurențiu Țucă, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.608 afisari

4 COMENTARII

  1. Nivaieri on lume, studentii nu au transportul pe calea ferata gratuit. La noi a fost inventata masura asta, pentru ca navetistii sa se inscrie la facultati. Sa nu ramnana profesoriii(adevaratii beneficiari ai sisstemului de invatamanat) fara material, de sa trebuiasca sa fie pusi pe liber.

  2. Manipulezi la greu , ciocu-mic , in Luxemburg TOT TRANSPORTUL PUBLIC ESTE GRATUIT pe trenuri , tramvaie si autobuze pentru descurajarea transportului cu autovehicolele personale si evitarea ambuteiajelor , in Danemarca studentii primesc 6.000 de coroane lunar pentru Sprijin Educational , in Germania studiile sunt gratuite , in Grecia , studiile de licenta la universitati sunt gratis , in Franta studentii nu platesc intretinerea , etc …. Vezi ca esti dator nu numai cu o facultate , mai trebuie sa te lasi de minciuni si sa abandonezi postaceala pentru un pumn de chirchirei castigati mizerabil .

  3. Pentru „gratuitati” cineva plateste. Tu accepti sa platesti impozite mai mari, sa mai infiintam niste universitati inutile de pe care sa baneficieze niste profesorasi? Sau te gandesti ca tu esti cel care beneficiaza de pomeni?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger