După ce de la Cotroceni s-a dat rapid un mesaj ca reacție la faptul că premierul interimar a confirmat intenția de a-l propune pe Victor Negrescu drept comisar european, pentru Transporturi, Klaus Iohannis transmitând că Viorica Dăncilă „refuză să înțeleagă că odată cu pierderea calității de prim-ministru a pierdut și orice legitimitate de a mai face vreo propunere pentru poziția de comisar european, care îi revine României”, social-democrata a venit cu o replică.
În sensul că Dăncilă publică o scrisoare primită de la șefa aleasă a Comisiei Europene, prin care i se cere să facă o propunere pentru postul de comisar european, preferabil o femeie, pentru a se păstra echilibrul de gen în viitoarea echipă.
Iată mesajul integral al Vioricăi Dăncilă, care însoțește documentul amintit:
„Am văzut ieșirea furibundă a Președintelui Iohannis cu privire la desemnarea comisarului european din partea României, încă o încercare de sabotare a intereselor țării.
Îl informez pe Klaus Iohannis că decizia de a ne desemna urgent comisarul este o obligație a Guvernului României și este ferm și explicit solicitată în scrisoarea președintelui ales al Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Se poate vedea că acest document se află și în atenția dumnealui, dar alege să dezinformeze o țară întreagă în scop electoral. Este rușinos și este riscant pentru interesul și imaginea României.
Așadar, fie că domnului Iohannis îi convine sau nu, acesta este procesul firesc și corect pe care țara noastră trebuie să îl urmeze. Domnul Victor Negrescu, chiar dacă nu se califică drept “comisarul lui Iohannis”, este fost ministru al Afacerilor Europene și fost membru al Parlamentului European, un profesionist desăvârșit, cu o vastă experiență de lucru în instituțiile europene, în care am deplină încredere că va putea gestiona cu succes acest mandat din partea României.”