Cauta

Dăncilă, cu alaiul de miniştri la Ţebea: Să ne amintim de eroii atemporali ai României

Cu doar câteva zile înainte de împlinirea a 147 de ani de la moartea lui Avram Iancu, premierul şi mai mulţi miniştri din Cabinetul pe care îl conduce -între ei Sorina Pintea, Răzvan Cuc, Mihai Fifor şi Eugen Teodorovici – au luat calea Ţebei, pentru a fi prezenţi la Serbările Naţionale, dedicate eroului român.

Dăncilă, cu alaiul de miniştri la Ţebea: Să ne amintim de eroii atemporali ai României - Ziarul NationalDupă ce a asistat la ceremonialul organizat în localitatea hunedoareană şi a făcut poze cu oamenii, şefa Guvernului a ales să transmită un ”gând de unitate, un omagiu adus eroului Avram Iancu şi de recunoştinţă”, dar şi un soi de îndemn pentru politicienii autohtoni. ”Sperăm ca oamenii politici de azi să înveţe din modul în care au acţionat eroii noştri naţionali”, a mai declarat Dăncilă.

Dăncilă, cu alaiul de miniştri la Ţebea: Să ne amintim de eroii atemporali ai României - Ziarul NationalTotodată, premierul a mai transmis un mesaj, de această dată pe o reţea de socializare, care sună astfel: ”să nu uităm niciodată că doar întorcându-ne la origini și istorie ne regăsim esența. Avem simboluri care ne țin și după secole identitatea vie și ne animă continuu lupta pentru mai bine. Să ne amintim de eroii atemporali ai României, să le cinstim memoria și să vorbim copiilor noștri despre sacrificiile lor!”

sursa foto: Facebook

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version