Cauta

Dancă, milogul-șef

PNL și-a pierdut snaga. Nu mai este partidul care își arăta colții și mârâia prin gard la cei care-i treceau prin fața porții. Brusc a devenit potolit și cerșește mângâieri pe creștet. Nu o face pentru că și-ar fi dat seama că e vrednic de milă, ci pentru că abia acum a realizat în ce rahat a intrat cu propriile idei despre guvernare, idei la care nu a renunțat niciodată.

Unde nu cu multă vreme înainte lătra de zor toate prostiile care i se băgau în cap, uite-l acum pe Ionel Dancă, șeful Cancelariei Guvernului, cum cerșește îndurare. De la toată lumea, de la toate partidele, inclusiv de la social-democrații declarați dușmani.

Tocmai acum?

Am preferat să spun că i se băgau prostii în cap, pentru a evita un moment delicat, afirmând că ar fi fost gândurile lui. Eu îl cred că e liberal, în sensul că acolo plătește cotizația, dar ideile pe care le expunea la televizor înainte de a fi șef nu aveau nicio legătură cu esența și doctrina liberală. Erau doar aberații sub semnătură proprie. Dacă reclamă că așa gândea el, e dezastru.„Este un gest grav de tot ceea ce se întâmplă în Parlament din partea majorităţii controlate de PSD, pentru că duce războiul pe care Guvernul îl poartă împotriva unui virus extrem de periculos pe un teren politic, juridic abstract, din care oamenii nu înţeleg nimic, ba, dimpotrivă, pun sub semnul întrebării aceşti politicieni inclusiv gravitatea acestei epidemii, pericolul real de infectare a oamenilor şi de infectare al acestei epidemii”, s-a scăpat pe el liberalul. S-a scăpat la vorbă, zic. Ce vrea distinsul? Ca PSD să voteze legea stării de alertă, de fapt. Și pentru asta toarnă tâmpenii despre cum apără poporul, ei, liberalii, să nu se infecteze și să nu moară. Milogeală pe lângă PSD, Dancă, las-o domol, că pe voi altceva vă interesează. Să se transpună în practică niște prevederi care v-ar da puteri nelimitate și l-ar ajuta pe Iohannis să facă de cap. Poporul? De când vă interesează pe voi românii? Păi nu vă lăudarăți voi că sunteți pregătiți să faceți față epidemiei? Cum să moară tocmai acum?

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Exit mobile version