S-a intamplat cu cateva zile in urma. A murit „Printul Teleormanului”, Dan Stan, mai cunoscut sub numele de „Dan Finutu”. Interlop cu experienta. Familie „cu traditie” inca de pe vremea lui Ceausescu, afaceri cu fier vechi si cazane de tuica. Si inca multe altele.
In 2003, „Finutu” se alege cu o condamnare. Ca orice rrom care se respecta, bineinteles ca el era nevinovat si justitia o nesimtita. Si, tot ca un rrom care e tare-n muschi, a dat o replica „nesimtitei”, ridicandu-si un palat aidoma Judecatoriei Caracal, aia de-l trimisese la gherla. Nu e interzis, dar mesajul este limpede pentru cine vrea sa-l inteleaga. „Rromeala” lui de smecher nu s-a oprit aici, agonisind vreo 4-5 milioane de euro. Normal ca bani cinstiti. As fi vrut sa scriu mai pe romaneste, „tiganeala”, in loc de „rromeala”, dar academia romana, cu litere mici, cat mai mici, dintr-o opulenta (intr-un cuvant – n.b.) inexplicabila omului de bun-simt, nu mai da voie, ca sa nu se simta „Finutu” si ai lui defavorizati si umiliti.
Nu comentez obiceiurile lor de inmormantare. Treaba lor ca Nutu Camataru i-a trimis caii pentru cortegiu si o coroana cat gardul de mare, ca i-au construit un cavou cat o garsoniera si ca l-au dotat cu tot ce trebuie, sa-si poata primi, pe lumea cealalta, prietenii la o cafea. Treaba lui si a lor ca a fost ingropat cu mult aur si multi bani in sicriu. Treaba lor si ca l-au pus in coparseu cu aer conditionat, reglat la minus 3 grade, desi e riscant, caci nu mai are cine ii da aspirine. Dar aberant si impardonabil este sa transformi inmormantarea unui interlop in eveniment national, cu televiziunile facand transmisii in direct din ora in ora. Si, precum o galeata de rahat aruncata in obrazul tuturor, la inmormantare i s-a cantat si imnul national. Intre „Finutu” si militarii romani morti in Afganistan sau alte razboaie nu mai exista bariere. Cu totii sunt eroi. Ca si olimpicii de la Londra. Eroi ai unor vremuri in care cel mai grav lucru este ca am scris rrom cu doi „r”.
Piti-analist