Cauta

Dan Diaconescu a depus plangeri contra lui Ponta si Vulpescu

Dan Diaconescu a depus plangeri penale pe numele premierului Victor Ponta si fostului sef OPSPI, Remus Vulpescu, pe care ii acuza de amenintare si santaj.

Liderul PP-DD, Dan Diaconescu, cel care a castigat licitatia de privatizare a Oltchim, a ajuns vineri la parchetul general pentru a depune plangeri penale impotriva primului ministru Victor Ponta si a fostului sef de la OPSPI, Remus Vulpescu.

Seful OTV ii acuza pe cei doi de santaj si amenintare, motiv pentru care va cere doua miliarde de euro drept despagubiri.

„A venit momentul mult asteptat, plin de suspans si de mister. Nu am vrut niciun moment sa renuntam la a depune plangerile penale, am asteptat sa se adune noi si noi probe pentru a incrimina pe cei care fac atat de rau tarii. Toate privatizarile au fost oneroase, sortite esecului, in cazul Oltchim lururuile au stat aidoma. Eu am castigat fara sa dau spaga, apoi am fost scosi abuziv din privatizare pentru ca presa nu a mai fost primita in sala. Guvernantii s-au comportat ca niste banditi cu noi. Volumul plangerii penale intrece de 3 ori volumul contractului de privatizare”, a declarat Dan Diaconescu, citat de realitatea.net.

Totodata, Dan Diaconescu a acuzat si Guvernul de „santajisti” condus de „Pinochio de Romania”, cum l-a numit acesta pe Victor Ponta.

„Cei care formeaza actualul guvern sunt de fapt niste santajisti, escroci si niste jnapani ordinari. Au blocat privatizarea Oltchim, nu au vrut sa semneze cu noi si nu au vrut sa ne ia banii. Ponta este Pinochio de Romania, iar Vulpescu, stiti ca a pus muzica in timpul neocierilor”, a mai declarat Dan Diaconescu.

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version