AcasăNewsDacian Cioloș, favorit în cursa pentru șefia grupului Renew Europe

Dacian Cioloș, favorit în cursa pentru șefia grupului Renew Europe

Dacian Cioloş şi-a depus oficial candidatura pentru conducerea Renew Europe (RE), noul grup politic din Parlamentul European care reuneşte forţe de centru, liberale şi progresiste.

Dacian Cioloș Sursa foto Twitter

Fostul premier român şi comisar european pentru agricultură şi-a confirmat candidatura pentru Politico. „Da, candidez”, a afirmat Cioloş.

Conform Politico, Cioloş este principalul favorit după ce fostul ministru francez pentru Europa, Nathalie Loiseau, s-a retras din cursă.

„Bineînţeles, încrederea cetăţenilor vine cu o imensă responsabilitate. Ei se aşteaptă la o Europa diferită şi mai bună. Se aşteaptă la rezultate concrete. Trebuie să gestionăm situaţia protecţiei sociale şi trebuie să facem cetăţenii mai puternici în faţa revoluţiei digitale, de exemplu. Trebuie să facem o treabă mai bună privind schimbările climatice. Trebuie să găsim o soluţie pentru migraţie, pentru ca eforturile să fie înţelese mai bine. Trebuie să oferim de asemenea putere mediului de afaceri şi start-up-urilor”, a afirmat Cioloş pentru Politico.

„În mandatul meu, sunt pregătit să îmi dedic toată energia şi eforturile pentru a face ca acest grup şi această nouă abordare privind politica să funcţioneze şi să aducă rezultate concrete pentru cetăţeni”, a adăugat el.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
89 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger