AcasăNewsCutremur în spitale: Erorile neraportate le lasă fără acreditare

Cutremur în spitale: Erorile neraportate le lasă fără acreditare

Incidentele din spitale care pun în pericol viața pacienților trebuie făcute publice

Greșelile medicale neraportate către Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate vor avea drept consecință suspendarea acreditării spitalelor. Unitățile sanitare sancționate în acest mod vor fi obligate să afișeze la intrare mențiunea ”acreditare suspendată”, pentru a atenționa pacienții.

Incidentele din spitale care pun în pericol viața pacienților trebuie făcute publice

Scandalul de la Floreasca a provocat o primă măsură radicală a autorităților, care au decis să legifereze condițiile în care se suspendă acreditarea spitalelor. Astfel, unitățile sanitare cu paturi acreditate sunt obligate să mențină condițiile care au stat la baza acordării acreditării pentru toată perioada de valabilitate a certificatului de acreditare, precum și să se preocupe pentru îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate și a siguranței pacienților. ”Apariția, în perioada de valabilitate a certificatului de acreditare, a unor situații generatoare de risc pentru siguranța pacienților atrage după sine suspendarea acreditării. Suspendarea acreditării unității sanitare se dispune prin ordin al Președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Situațiile pentru care se dispune suspendarea acreditării unităților sanitare cu paturi sunt neafișarea sau afișarea eronată a însemnelor acreditării, adică a altei categorii de acreditare decât cea în care a fost încadrată unitatea, nerespectarea obligațiilor prevăzute pentru unitățile sanitare în procesul de monitorizare, constatarea existenței neconformităților cu cerințele standardelor privind siguranța pacienților, neconformități care generează sau pot genera situații de pericol pentru pacienți, personal, vizitatori, date și mediu”, se arată în Ordinul președintelui ANMCS, publicat în Monitorul Oficial. Totodată, acreditarea se suspendă și pentru neîndeplinirea indicatorilor critici privind siguranţa pacientului, precum și pentru constatarea apariției la nivelul unității sanitare a unor evenimente adverse grave asociate asistenței medicale, neidentificate și/sau neraportate de către unitatea sanitară acreditată.

Suspendarea, valabilă cel mult 6 luni

Suspendarea acreditării unității sanitare cu paturi se dispune până la remedierea de către aceasta a deficiențelor care au condus la suspendarea acreditării, iar perioada de suspendare nu poate fi mai mare de 6 luni. ”Unitatea sanitară cu paturi este obligată ca, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea ordinului de suspendare a acreditării, să elaboreze și să transmită ANMCS spre avizare planul de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării. Planul de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării trebuie să conțină, pentru fiecare măsură, responsabilul desemnat de unitatea sanitară cu paturi și termenul de îndeplinire a măsurii. Pe parcursul perioadei de suspendare, unitatea sanitară raportează săptămânal către ANMCS măsurile adoptate pentru remedierea neconformităților. Ordinul Președintelui ANMCS prin care se dispune suspendarea acreditării însoțit de planul de remediere a neconformităților se comunică autorității tutelare/patronatului unității sanitare, în scopul supravegherii de către aceasta a respectării planului de remediere precum și Direcției de Sănătate Publică și Casei de Asigurări de Sănătate”, se mai precizează în Ordinul președintelui ANMCS.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
344 afisari

1 COMENTARIU

  1. Daca e așa să fie obligatoriu și pt. spitalele PRIVATE DIN ROMANIA ,NU NUMAI PT. CELE DE STAT! LEGEA E ACEEAȘI PENTRU TOȚI! NU PT. UNII MUMĂ ȘI PT.ALȚII CIUMĂ!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger