AcasăNewsCUTREMUR în Bali. Morți, pagube și panică (VIDEO)

CUTREMUR în Bali. Morți, pagube și panică (VIDEO)

CUTREMUR în Bali. Morți, pagube și panică (VIDEO) - Ziarul National

Un seism subacvatic produs marţi dimineaţă în largul insulei Bali din Indonezia a provocat pagube minore şi panică în rândul locuitorilor şi turiştilor, scrie Reuters.CUTREMUR în Bali. Morți, pagube și panică (VIDEO) - Ziarul National

Cutremurul, cu magnitudinea evaluată la 5,7 de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) şi 6,1 de Agenţia europeană de monitorizare a cutremurelor (EMSC), s-a produs la o adâncime de 91,4 kilometri, la aproximativ 102 kilometri sud-vest de Denpasar, capitala turistică a insulei.

În urma seismului s-a semnalat deja decesul unei persoane de către NDTV, deși inițial nu au fost înregistrate victime şi nu a fost emisă avertizare de tsunami. Agenţia pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia a distribuit o fotografie cu templul Lokanatha din Denpasar a cărui zidărie a fost afectată de cutremur. Pagube minore au fost consemnate şi în alte zone ale Bali, la o şcoală, o locuinţă şi un alt templu, conform Balipost.com. De asemenea, acoperişul unei moschei din Banyuwangi, Java de Est, s-a prăbuşit parţial. Seismul a fost resimţit şi pe insulele învecinate Lombok şi Java, a indicat Agenţia de meteorologie şi geofizică din Indonezia.

Ministerul Transporturilor a anunţat, de asemenea, că operaţiunile pe aeroportul din Bali se desfăşoară normal. Duminică, un seism puternic, cu magnitudinea 7,3, s-a produs la est de Indonezia, lovind Insulele Moluce (Insulele Mirodeniilor).

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice – indo-pacifică, australiană şi euroasiatică – într-o regiune care face parte din Centura de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

Au urmat zeci de replici seismului de duminică.

Sursa foto: Twitter

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
504 afisari

Ultimele știri

spot_img