Contestația față de măsura arestării preventive în dosarul instrumentat de DIICOT a fost respinsă, joi după-amiază, astfel că fostul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne rămâne în custodia oamenilor legii.

Decizia luată de instanța brașoveană, în fața căreia a fost prezentat Gelu Oltean, după ce a contestat măsura arestării preventive, decise în 15 decembrie de Tribunalul Brașov, a fost aflată în urmă cu scurtă vreme.
De altfel, Oltean a făcut câteva scurte declarații în fața presei, joi. „Eu îs nevinovat”, a declarat fostul șef al Direcției de Protecție Internă din cadrul MAI.
Atât Oltean, cât și iubita sa și un alt bărbat, cetățean străin, au fost reținuți de DIICOT, „pentru săvârşirea infracţiunilor de punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu a unui local pentru consumul ilicit de droguri şi deţinerea şi desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc”. În cazul de față s-a făcut o percheziție, la o vilă din Răcari, judeţul Dâmboviţa. „În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe”, conform DIICOT.
@Cum ați comenta și despre faptul că deși poiția anunță depistarea de șoferi care au cosumat droguri la multe dintre acțiunile poliției de verificări în traficul rutier, DIICOT anunță doar confiscări de, ceasuri, diplome, și de sume de bani de ordinul câtorva mii de euro , de la profesori universitari și unii absolvenți ai unor universități, ?