Cauta

Curtea Constitutionala a decis: Tortionarii pot fi judecati, faptele lor nu se prescriu

Plenul Curtii Constitutionale a decis, joi, cu majoritate de voturi, ca tortionarii pot fi judecati pentru faptele comise in timpul regimului comunist si ca nu se pune problema ca aceste fapte sa se prescrie.

Astfel, in sedinta din aceasta dimineata, Curtea a respins, prin vot, exceptia de neconstitutionalitate ridicate de Nicolae Trebuian, cel care a contestat dispozitiile articolului 125 din Codul Penal. Decizia a fost anuntata chiar de catre presedintele CCR, Augustin Zegrean. Faptele imputate acestor persoane – actele de violenta si chiar crimele – nu se vor prescrie. „Faptele nu se prescriu. Adica, mai exact, faptele de crima, de exmplu, nu sunt prescriptibile, nici raspunderea penala, nici executarea pedepsei”, a precizat Zegrean.

In octombrie, Andrei Muraru, presedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), a trimis Curtii o scrisoare in care isi exprima ingrijorarea cu privire la inlaturarea prescriptiei raspunderii penale pentru infractiunile de omor, care ar putea bloca „dosarele Revolutiei”. „Consolidarea democratiei in Romania este, din punctul nostru de vedere, direct legata de sanctionarea crimelor din timpul Revolutiei romane. Asadar, o eventuala admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a Legii 27/2012 ar crea blocaje greu de indepartat in viitor”, preciza Muraru in documentul amintit.

Ultimele stiri

  • Polițiștii devin bodyguarzii magistraților. Măsuri de protecție extreme pentru judecători și procurori
  • Fost oficial la Comisia Europeană: UE s-ar putea retrage din Acordul de la Paris
  • Bogăția ascunsă a României. Rezerve uriașe de apă subterană pură
  • Fructul care alungă insomniile: mit sau realitate?
  • Macron e bun de gură, dar nu va rezolva criza migrației
  • Dublă dominație: Israelul nu are rivali pe piețele financiare și în Orientul Mijlociu
  • Trump, meșterul ”zidului tarifar asiatic”
  • Euro puternic – sabie cu două tăișuri
  • Schema germană: schimb de mașini pentru a evita tarifele americane
  • De ce continuă să moară elitele lui Putin?
  • Exit mobile version