Tinerii cu maşini puernice, tunate şi modificate s-au obişnuit să se adune în parcarea unui complex comercial din Bucureşti, în sectorul 1, pentru a-şi testa bolizii între ei.
Poliţiştii au intervenit vineri seară în parcarea unui complex comercial din sectorul 1, unde începeau să se strângă mai multe persoane, zona fiind cunoscută pasionaţilor de drifturi, informează Poliţia Capitalei. S-au efectuat verificări cu privire la autoturismele identificate, precum şi la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„În această seară (vineri seara-n.r.), polițiști din Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Secția 2 Poliție și Serviciul Acțiuni Speciale, cu sprijinul Jandarmeriei, au intervenit în parcarea unui complex comercial din sectorul 1, unde începeau să se strângă mai multe persoane, zona fiind cunoscută pasionaților de drifturi”, a transmis Poliția Capitalei.
Maşinile au fost verificate de RAR, pe loc
Poliţiştii au chemat şi RAR-ul mobil. De ce? Pentru a verifica dacă maşinile au voie să circule pe drumurile publice, în urma modificărilor la care au fost supuse de proprietari. Acţiunea, desfăşurată de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, Secţia 2 Poliţie şi Serviciul Acţiuni Speciale, cu sprijinul Jandarmeriei, a beneficiat, deci, de sprijinul Registrului Auto Român, precizează DGPMB, care menţionează că acţiunile Poliţiei Capitalei continuă.
Conform polițiștilor, în zonă s-au făcut verificări cu privire privire la autoturismele identificate, precum și cu privire la respectarea prevederilor pentru prevenirea și combaterea Covid-19. În urmă cu o săptămână, sute de persoane se adunaseră în același loc – parcarea unui mall din Băneasa – pentru a participa la drifturi, derapaje controlate cu mașina.
Cei prezenți nu au păstrat distanța fizică și nici nu aveau măști de protecție pe nas și pe gură.