AcasăNewsCurajul Flaviei Groșan, medicul minune fără ghilimele, și mizeriile Antenei 3

Curajul Flaviei Groșan, medicul minune fără ghilimele, și mizeriile Antenei 3

Flavia GrosanMedicul Flavia Groşan, reacție după ce a fost acuzată că tratează Covid-19 contrar schemei oficiale: „Nu m-au preocupat amenințările nimănui”
Am fost și rămân un jurnalist care își iubește profesia, un jurnalist integru care va lupta până la capăt să schimbe răul în bine. Aseară însă a fost poate pentru prima oară în cei 27 de ani de presă în care mi-a fost rușine. Rușine că fac parte dintr-o breaslă în care încap indivizi fără scrupule, așa cum i-am văzut pe cei de la Antena 3, în emisiunea lui Gâdea.
Anunțat cu surle și trâmbițe, interviul ”exclusiv” cu medicul minune pus în ghilimele a fost o batjocură, nu numai la adresa unui medic excepțional, ci mai ales la adresa românilor, care, pentru prima oară, primeau dreptul de a spera. De dr. Flavia Groșan am auzit de la pacienții vindecați, care mi-au stârnit curiozitatea. Când am reușit să stau de vorbă cu ea, m-a cucerit imediat. Nimeni din presă nu o abordase până la mine, deși vindecă bolnavii Covid de la începutul pandemiei. Și ezita să vorbească, anticipând că, odată ieșită în spațiul public, va fi discreditată. A avut însă încredere în mine și nu a greșit.
Medicul Flavia Groșan este o persoană modestă, timidă, cu firescul orgoliu profesional și cu mândria de a fi reușit să vindece oamenii pe care ceilalți din sistem îi condamnau la moarte. Dar, mai presus de toate aceste calități, medicul Flavia Groșan este un om extraordinar de curajos. După apariția articolului ”Un medic român face minuni. 100% vindecați de Covid” în ziarul Național, care a devenit viral și a bătut orice record de accesări, dr.Flavia Groșan m-a sunat emoționată să-mi spună că nu se aștepta la atâtea aprecieri și la atâtea cuvinte frumoase scrise de români în comentarii. Pe contul ei de Facebook a scris: ”Am sentimentul că am înțeles lumea în care trăiesc și ce înseamnă să-ți placă enorm ceea ce faci. Vă iubesc prieteni. Fără încrederea dumneavoastră nu aș fi ajuns aici”.
Este dificil să excelezi de atâta amar de timp în profesia ta și să nu primești recunoașterea și aprecierea pe care le-ai fi meritat. I-am spus doamnei doctor să nu facă greșeala să iasă pe vreun post de televiziune pentru că o vor călca în picioare. I-am spus și de ce și i-am anticipat exact ceea ce va urma dacă va accepta așa ceva. Când au început oamenii să mă sune și să-mi spună că Gâdea anunță interviu cu medicul Flavia Groșan am fost devastată. Am știut ce va urma. Nu știu cum de a cedat, probabil acea Lavinia de la Antene din Oradea a dat buzna peste ea și a reușit să o convingă de intențiile ei bune. Poate că pentru cei din afara presei mizeria pe care a făcut-o Antena 3 a rămas nesesizată. Însă pentru cei care știu ce înseamnă presă și, mai ales, televiziune, scopul oribil al postului Antena 3 era cât se poate de vizibil. Am lucrat și în televiziune și niciodată, dar niciodată nu am întâlnit vreun reporter, cât ar fi fost el de josnic, să facă așa ceva. Înainte de a înregistra un interviu îi spui interlocutorului să se aranjeze puțin, coafura, puțin machiaj, pentru că imaginea celui care vorbește este foarte importantă.
Doamna doctor Flavia Groșan este asaltată de pacienți și muncește ca un rob de dimineață până la ora 23 uneori, iar oboseala aproape a dărâmat-o. Lavinia de la Antene a pus camera pe ea așa cum o găsise în cabinet, după o zi epuizantă de muncă, cu părul ciufulit, pentru că era imaginea perfectă a scopului urmărit. O altă regulă de bază încălcată a fost absența preinterviului. Când te duci să iei un interviu, mai întâi stai de vorbă cu interlocutorul, îi pui întrebări și vezi ce are de spus. Pentru că oamenii, în general, și o spun din experiență proprie, nu vorbesc organizat, poate și din dorința de a spune mai multe lucruri deodată. Apoi trebuie să iei în considerare că interlocutorii au trac în fața camerei, iar tu trebuie să-i liniștești, să le spui că este doar înregistrare și că imperfecțiunile vor dispărea la montaj. Iar dacă te bâlbâi la o frază, ai posibilitatea să mai spui o dată acel lucru. Cei din televiziune știu exact despre ce vorbesc. După preinterviu, când începe înregistrarea, trebuie să-i pui întrebări țintite, ca să organizezi interlocutorul. Lavinia de la Antene nu a făcut nimic din toate acestea. Iar așa-zisul interviu a fost doar un material brut, aruncat fără niciun fel de montaj la o oră de maximă audiență. Rușine, Antena 3!
Rețeta pentru linșajul mediatic a fost perfectă. Chemat un estetician care să critice un pneumolog-bronholog de excepție și o tanti doctor al cărei nume îmi scapă și care tot arunca ironii și sarcasme din colțul stânga sus al ecranului și gata. Scopul a fost atins. Telespectatorii Antena 3 au văzut că dr. Flavia Groșan nu este ”medicul minune”, ci un om care este posibil să aibă ceva probleme psihice, așa cum a și postat acest individ Radu Tudor pe Facebook, cu fotografii făcute pe imaginile din interviu.
Mărturisesc că am fost dezgustată când am văzut nemernicia colegilor mei de breaslă. Dar îmi place să cred și să sper că românii nu sunt atât de proști cum cred cei de la televiziunile vândute. Interviul meu cu doamna doctor Flavia Groșan, poate și pentru și faptul că tracul camerei lipsea, a fost perfect. Poate că într-o zi voi lua decizia să-l fac public. Până atunci însă îmi doresc ca românii să o susțină și să nu o lase singură în fața hienelor, atât cele din lumea medicală, cât și cele din mass-media. Iar doamnei doctor Flavia Groșan am un singur mesaj să-i transmit: Vă mulțumesc că existați!
Claudia Marcu, ziarul Național
author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
40.405 afisari

103 COMENTARII

      • Sunt unii care nu au dormit nici un moment al pandemiei. Dintre ei însă sunt prea putini cei care au curajul dnei Dr. Restul, păstrează anonimatul părerilor de teama atacului furibund al presei miluite/ șefilor incompetenți numiți politic etc

          • De fapt, de cand gadea s-a ciocoit si vandut pe bani ffff multi si a devenit slugoi la cnn atat de toxic si mincinos, a ajuns si el o persoana detestabila, mncinoasa si dezgustatoare pe modelul lingaului radu tudor. Ma intreb cum de mai suporta Mircea Badea sa activeze acolo?!

    • Va sustinem ,dna dr ,sa nu va fie frica fe niste mizerabili ,eu am fost f .impresionata de empatia dnei ,pe care nu omai gasesti la medicii din aceasta generatie ,multi nepregatiti ,care in scoli erau niste lenesi !Nicoleta C.

    • Sunt sute de comentarii de multumiri doamnei doctor la video-ul postat de gadea: https://youtu.be/eiuJffWjke8

      Bravo Doamna Doctor Primar. Va suntem recunoscatori pentru binele care-l faceti. Poate vor invata ceva medicii tineri de la dumneavoastra.

  1. Felicitări pentru curajul ei de a demasca neputință și incompetenta,altor medici ..Rămâne un doctor de excepție indiferent de ce am văzut aseară la Antena 3

  2. Cinste doamnei doctor și domnului ziarist cate a luat acest interviu, de ada oameni are nevoie România.

  3. felicitari doamnei doctor cea facut sa faca si ancontinuare dar restul doctorilor sa no critice poate dansa are dreptate

  4. Linsaj mediatic? Foarte interesant punct de vedere…
    Si, mai ales, foarte-foarte argumentat.
    Deci, in timp ce Gadea o lauda pe d-na doctor in studioul din Bucuresti, Lavinia din Oradea a fortat-o sa se aseze pe scaun si a pus camera pe ea, desi dansa
    ar fi vrut sa se pieptene si sa se machieze. Si i-a fost impus si pattern-ul comportamental si verbal. Extraordinar, cata perversitate la Antenele astea. Un fel de joc good cop – bad cop.
    Serios vorbind, poate schema de tratament medicamentos da rezultate, insa in ceea ce priveste administrarea oxigenului e pana totala de logica. Un plaman serios afectat nu mai are capacitatea
    de a face corect transferul de gaze, respectiv sa „bage” oxigen si sa „scoata” bioxid de carbon (grosso modo). Drept rezultat, saturatia oxigenului in sange poate sa scada pana la valori periculoase. De aceea se si administreaza oxigen, pentru a compensa deficitul. La oamenii sanatosi valoarea saturatiei oxigenului este cuprinsa intre 93% si 100%. In permanenta. Ce procent ( de peste 100% ?! ) produce embolie sau alte probleme, asa cum afirma d-na dr. ?
    Iconizarea excesiva este la fel de daunatoare ca negarea neconditionata.

    • Pandemie de malpraxis. Medicii „eroi” care au legat bolnavii de pat si i-au sedat, sunt invidiosi. Cat de ipocriti pot fi….. si invidiosi pe un medic care ajuta oamenii si ii pasa. La NUREMBERG cu OMS!

    • Ia citeste riscurile in oxigenoterapie.Apare si hipercapnia, exact asa cum sustine si dna dr.In interviu, Dna dr.nu neaga oxigenoterapia dar sustine ca trebuie facuta cu moderatie in functie de pacient.

      • Hipercapnia este denumirea unei afectiuni caracterizata de cresterea nivelului dioxidului de carbon din sange. Ca urmare a unei afectari pulmonare, cu diferite cauze, de regula afectiuni cronice ale plamanilor. Oxigenoterapia este contraindicata in cazul pacientilor cu hipercapnie PREEXISTENTA, cauzata in principal de boli obstructive cronice.
        Moderatia nu isi are obiectul aici.
        Deci, ia citeste.

        • Bine ai zis : ” de regula ! afectiuni cronice ale plamanilor”.Hipercapnia apare si in alte situatii, de ex…..febra….!
          Tocmai asta sustinea dna dr., ca tratamentul sa se adapteze la fiecare individ si sa nu urmeze un ” protocol” care, in unele cazuri, poate dauna ireversibil.

          • De regula afectiuni cronice ale plamanilor. Sau cardiace.
            „De exemplu, febra” e doar in imaginatia ta.
            Poate ai inteles gresit, Sunt convins ca pot exista si abordari alternative in cazul Covid. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa achiesez la tot felul de prostii.

      • Vorbesti despre bronhopneumonia obstructiva. Doamna doctor este pneumoftiziolog si a actionat in conformitate cu pregatirea dumneaei, pe baza unor informatii ce confirma faptul ca in cazuri particulare administrarea unor cantitati mari de oxigen poate dauna, in loc sa ajute. In cazul BPOC ! Care este cu totul altceva decat simptomatologia pulmonara cauzata de SarsCov-2.
        Am mari indoieli ca medicii care au tratat si trateaza bolnavi Covid pe toata aceasta planeta sunt niste incapabili si asteptau un semn de la aceasta doamna doctor, pentru a se lumina.

        • Si eu mi-asi dori sa ajung la doamna doctor sa ma pot trata, am iesit din spital dupa covid si nu-mi revin, mai mult decat atat am mai luat de acolo si altele de care nu pot scapa.

      • S-ar parea ca una au intentionat si altceva a iesit!Numarul mare de mesaje arata sustinerea de care se bucura d-na Doctor si faptul ca nu suntem un popor de prosti !Sa nu uite cei care si-au facut planuri ca si mamaliga explodeaza!Vor da socoteala toti aservitii si slugile raului!

      • Inteleg de ce sunt unii niste victime atat de facile ale unor campanii de presa. Probabil considerati intrebarea dvs pertinenta, in situatia de fata. Puteti sa o considerati, nu am nimic impotriva.

    • @Crev
      Pai jegurile de la A3 au tabarat la d-na doctor in timpul programului , si asa extrem de incarcat si plin de solicitari. Daca erau de buna credinta ar fi putut sa pregateasca initital interviul si pe partea de aspect , insa acestia erau acolo pentru a spiona si a culege orice imagine sau cuvant prin care ar putea fi discreditata. Ca dovada ca tonul a fost dat de jigodia RaTu prin aluziile jignitoare cu psihiatria.

      • Opiniile personale ale unora nu trebuie confundate cu cele ale postului, reprezentate de moderator. Chiar daca printre invitati se afla alti angajati. In privinta chestiunii cu aspectul e ‘putin’ cam ridicol sa spui ca nu a facut Antena 3 nu stiu ce pregatiri. Daca d-na doctor vroia sa se pieptene sau sa se dea cu ruj nu cred ca ar fi impiedicat-o nimeni. Nu era nimeni acolo sa spioneze si sa incerce sa discrediteze. Dimpotriva. Aiurezi, ca majoritatea celor de fata, niste spalati pe creier care au probleme majore cu judecata. Si care nu se uita la „latrine”, dar dau sentinte in orb. Iata ca in aceasta seara este difuzat un nou interviu (uimitor, nu, iar da un interviu exclusiv unora care o „discrediteaza”), iar inainte de difuzarea primei parti a fost mentionat si articolul scris de frustratii de la National, care au facut din problema lor de mancatorie interprofesionala o campanie pe care au muscat-o niste baieti si fete cu IQ micut.

    • Maestre,is too late… Doamna doctor Groșan a „luat caimacul”.O dovedesc cele peste o mie de cazuri rezolvate .Deci , dacă ești prin zonă ia un buchet de flori și oferă-i-l doamnei doctor cu sinceritate.

      • Too late for what? A, altul care bate campii. Caimacul, peste 1000 (documentati, ai vazut registrul ; de fapt, erau mii, deci peste 1000. Corect)
        Asa, si? Tu nu intelegi nici ce s-a intamplat in povestioara asta in care este implicata Antena3, nici ce am scris eu.

  5. Mi aduce aminte de un medic, profesor la scoala sanitara care isi „traia” meseria.O „simtea”.Pentru ca in afara de multa scoala, in meseria asta trebuie sa „simti” pacientul, sa intuiesti evolutia bolii, pentru ca fiecare pacient este un individ unic cu simptomatologie si reactii unice la tratamente.’Protocolul” , daca exista, trebuie adaptat la individ.
    Dna dr.este un medic care isi face meseria cu pasiune.
    Probabil, atotstiiutorii „specialisti” in urgente, chirurgie sau in ONG uri ca dnul Voiculescu…o vor desfiinta.

    • Sigur se va urmări acest lucru, sper ca Dumnezeu care e mai presus de toți să o protejeze de răutatea unora 😇

  6. Un mare BRAVO pentru demascarea acestei zdrențe care ne face de rușine nu doar mica breaslă, ci societatea însăși! Sper să nu mai intre niciun om responsabil dpdv psihic pe emisiunea acestui imbecil!

  7. Claudia , nu parul valvoi e buba , ci tainuirea schemei de tratament , parca ar detine secretul absolut si vrea sa’l breveteze contra cost , Dupa mimica si grimase cam miroase a atitudine de sarlatan care pacaleste fraieri . Nimeni nu te opreste s-i sufli in panze , doar o faci dezinteresat , sa vedem cum o scalda in fata Colegiul Medicilor pe 22 Martie …

    • Sunteti bolnav? Sunati-o si explicatii care va este problema si ce simptome aveti si veti primi o schema de tratament . Cea care vi se potriveste.

    • Anonimule, esti prost de mori. Astia de la „Colegiul Medicilor” DIN BIHOR au luat-o in tarbaca tocmai pentru ca SI-A FACUT PUBLICA schema de tratament. Daca esti scarba, macar fii scarba INFORMATA !!!

      • Ei, bravo. Vazand o alta postare de-a ta era cat pe ce sa cred ca esti doar un habarnist lipsit de educatie. Acum imi dau seama ca era cat pe ce sa ma insel foarte tare in privinta ta. Esti un tip informat ! N-am mai ras demult asa bine.

      • Corect !Problema e ca a facut public modul cum a tratat pacientii neurmind protocolul lor si salvin astfel multe vietii !

  8. Doamna doctor Grosan a cochetat si cu politica , prin 2011 si-a dat demisia din functia de presedinte al Organizatiei Femeilor PDL Bihor . Acum s-a inscris in PSD sau AUR ?

  9. Tot timpul non valorile au fost la mare cinste în Ro. Cum s-a ivit o strălucire de geniu au tăbărât șacalii sa-l sfâșie. Toate geniile acestui neam au trebuit sa ia drumul străinătății. D-na doctor are curajul sa-și facă meseria în slujba romanilor, care drept spus, mulți nu merita asemenea sacrificiu. Dar jegurile fără chemare în meserie se vor strădui sa o reducă la tăcere. Altfel ies la suprafață crimele făcute în numele salvării bolnavilor de Covid. Sunt mulți medici care nu au de-a face cu meseria, care s-au trezit la terminarea liceului ca le-ar place medicina, dar după terminarea facultății nu sunt în stare sa facă o injecție ca o asistenta medicala. Dacă nu faci liceul sanitar, nu ai ce cauta la medicina. Memorie bună au mulți, dar vocație au extrem de putini. Rușine, prea mulți neaveniți în aceasta nobila meserie.

  10. Colegiul medicilor; o structura politica ,cu nomenclaturisti ai epocii actuale; de ce nu se autosesizeaza cand vad ca spitalele tin oamenii bolnavi cu orele in asteptare, in fig si ploaie, pentru o consultatie?; prieteni cu primarii, directorii de spitale au creat „un stat in stat”, cu legi proprii,oriunde arunci cu privirea.Au protectie!
    Cinismul , indiferenta , rautatea ,ies la suprafata in orice institutie medicala .
    Oameni inraiti si indraciti.
    Nu se stie cand vor raspunde, n-au constiinta, n-au regrete.
    Iar cand se iveste un glas singular care sa arate ADEVARUL, „corpul medical” sare sa il sfasie.
    Sa nu ii credeti pe acesti trufasi stapanitori , vremelnici, care au primit aprobarea sa inhibe din fasa orice tentativa de aflare a adevarului!

      • Antena 3 .ro , astazi , 18 Martie 2018 , ora 13: 12 , articol de Milena Nita : ” CAZUL DR, FLAVIA GROSAN , RASTURNARE DE SITUATIE : NU A VINDECAT 100% DIN BOLNAVII COVID . COLEGIUL MEDICILOR : MULTI PACIENTI AU AJUNS IN STARE GRAVA LA SPITAL”. – Dezvaluirile dr. Carmen Pantis -ebihoreanul.ro .

  11. Colegiul medicilor trebuia sa ia atitudine și împotriva ordinului criminal de a externa bolnavii cronici pentru a face loc unor pacienți infectați cu un virus despre care nu știau nimic și evident ca nu știau nici cum sa trateze boala. De fapt nici acum nu știu, după părerea adevăraților specialiști, pe care se străduie să-i reducă la tăcere. Dr. Belis, o somitate în materie, a spus clar chiar și pentru neprofesioniști, ca în lipsa necropsiilor decedatilor de Covid, nu poate exista tratament corect al acestei boli. Dar ai noștri se ascund după ce spune OMS. D-lor OMS da numai recomandări care nu va vor putea scăpa de răspunderea penala care este INDIVIDUALA, când va veni timpul!

    • Da, exact. De-aia cei destepti, care nu se uita la Antena3, stiu ce se spune pe-acolo din relatarile altora, care se uita si scriu articole. Cum ziceai ca sunt astia care se uita?

      • Daca apar informatii despre Antena 3 in alte surse trebuiesc tainuite ? Esti sanatos la cap sau idiotul satului ” omagiat ” de Umberto Eco ?

        • Un individ de genul tau, care nu e capabil sa inteleaga o propozitie simpla este definit de o expresie specifica, ce contine si cuvantul „functional”. Este vorba despre o disfunctie, de fapt. In acest moment nu pot fi mai ironic de atat.
          „Prosti, dar multi” – Costache Negruzzi

          • Mentionez ca fac parte din aia ” multi ” , am tot respectul pentru domnul Costache Negruzzi , a avut noroc , n-a prins pandemia de coronavirus…

  12. gadea si radu tudor – doua catastrofe profesionale si umane,oameni fara caracter, care raspund ca si cainele lui Pavlov la ordinele sefilor,; mai inhata cate un os, secreta apoi putori sulfuroasae.

  13. Felicitări, doamnei doctor pentru tot ceea ce face pentru oamenii de rad ,să-i dea dumnezeu sanatate si tot binele din lume!

  14. Epoca industriala a fost precedata de 5 genocide, care au generat diferentele de gen (cum ar spune neomarxistii) muslim-crestin, femeie-barbat, alb-negru, crestin – evreu; alb-indian (american).
    Cel de-al doilea genocid a produs moartea a cca 1,2 milioane de femei acuzate de vrajitorie. Erau omorate prin axfixiere in apa in care erau introduse cu capul in jos, legate de picioare.
    Am scris ieri de doctorita Flavia Grosan, un inger intre diavoli.
    Reactia inchizitiei neomarxiste n-a intarziat sa apara – a fost convocata cu celeritate la Consiliul medicilor din Bihor si e amenintata cu retragerea dreptului de libera practica.
    Este normal si logic – noul genocid se bazeaza pe uciderea intubatilor in sectiile ATI folosind medicamente cu rol exterminator, iar vrajitoarea asta salveaza oamenii de care noua ordine mondiala vrea sa scape.

    • Mai rar asa ceva , am trait s-o vad si p-asta : postacii negationisti din National ii scuipa , ii catalogheaza jigodii si rebuturi umane pe jurnalistii de la Antena 3 ! E ciorba lor , pofta mare , sa-si sparga capetele pana i-o desparti Marian Morosanu zis Ceausescu …..

  15. Cred ca ar trebui sa o cheme pe doamna doctor cei de la ministerul sanatatii si sa se sfatuiasca in privinta gasirii unei cai de vindecare a acestui virus ,nu sa o denigreze.Se vede ca este o persoana responsabila,bine pregatita si nu cu examene luate pe bani.Pacat ca asemenea oameni se pierd.

  16. De 1 an juma tembelizoarele tembelizeaza terorizand cu virusul asasin cu carantina cu mortii, cu masca .
    Odată introdus codul vei mentine un echilibru intre stirli pozitive vs. negative astfel incat consumatorul sa fie protejat precum clientela de marchet in care gaseste jumtate de produse romanesti dar si jumate de produse straine. La fel o lege CNA ar dezinhiba captivitatea prin profesionalizarea stirilor. De ex
    -stirea cu eruptia vulcanului Etna are intaietate in fata stirii cu un pusti care a cazut cu masina in raoa de 5m dar e teafar.
    -stirea cu zeci de morti in Kabul are intaietate fata de stirea cu Bianca a luat bataie.
    -stirea cu o femeie a facut cvadrupleti are intaietate fata de Gina a nascut
    Brekingul sa nu apară decat la stiri care sunt atat de importante incat sa intreaca emisiunea in curs nu ca la Rotv ca apare la 5 min si intrerupe toata emisia.
    Comentariile sa nu depaseasca stirile mai mult de 10 min/ora.
    -sa fii impartial politic ai mitraliezi politic pe toti nu doar pe cine iti sare mustarul
    -transparenta totala

    • Minele , da-le moarte subita cu telecomanda si uita-te pe CNN , cine te pune sa te uiti la balele lui Ciutacu ?

  17. Obisnuiti-va ca tot ceea ce este impotriva liniei sistemului mafiot sa fie denigrat, scuipat, pus la stilpul infamiei indiferent de decenta, normalitatea, trairea celui stigmatizat. Sistemul criminal mafiot se simte amenintat si reactioneaza ca atare. Fiecare citeste, simte, gindeste si concluzioneaza singur. Teoretic. Altii au nevoie de o parte a presei sa li spuna ceea ce trebuie sa faca. Presa tip gadea si mai ales a gretosului radu tudor, un domn care face mutre sugestive atunci din infiereaza de la inaltimea gandirii sale „exceptionale”, este presa de tip vomitiv. Induce greata! Sanatosi sa fim iar dna Doctor sa isi duca mai departe menirea. Restul nici nu conteaza.

    • Daca aveti placerea sa-mi verificati I.P-ul , o sa constatati cu stupoare ca NU SUNT ROMAN , primesc in plic postarile de la Raion . N-am ce face , batranetea e grea , ma incropesc si io cu nisti copeicutii din postarili astia vomitivi de-mi produsie griata …..

  18. Domnul ziarist național este suparat ca televiziunile i-au ” omorât ” exclusivitatea si de aici reacția lui la pierderea caimacului mediatic. Acum, dna doctor nu este o femeie de la tara care se bucura ca vine televiIa sa-i ia un interviu, fiind poate mai indiferenta la felul cum arată si se prezintă. Interviul nu era luat pe strada sau intr-o piata de cartofi cand nu esti sau n-ai timp sa-ti pregătești putin Look-ul, era firesc si normal ca dna doctor sa fie mai atenta la felul cum arată pentru ca, ce a spus a fost coerent, uneori prea din suflet si pe întelesul omului obișnuit. Mie, cu excepția penibilului cu ” măscuța ” sub bărbie doamna chiar mi-a plăcut ! Dar de aici si pana la a condamna cu manie proletara emisiunea tv care, vezi Doamne, a vrut s-o compromită pe dna doctor este distanță mare ! CONCLUZIA este una singura: cat mai urgent trebuie găsită soluția de a vindeca aceasta nenorocire de covid si pentru asta trebuie probate si verificate toate soluțiile chiar si alea n-ai neortodoxe !

  19. Buna seara! Nu am cunoscut-o pe doamna doctor pana cand am vazut-o la Antena 3, dar asa ,,ciufulita si nearanjata” cum era , mi-a lasat o impresie deosebita , de om care isi cunoaste meseria, care stie ce face si care vrea sa-i ajute pe oameni. Un om ,cu adevarat , profesionist. Felicitari!

  20. Iata motivul pentru care nu mai urmaresc Antena 3!
    Cat de usor poti discredita un om valoros, de buna credinta!
    Pe macelarii de la ATI Sibiu nu ii cheama in platou Gadea sa ne spuna cum au tratat ei 300 de bolnavi pana i-au externat in saci negri de plastic?

  21. Cum putem sa-i numim.oameni pe cei ce nu ne lasă să trăim,pe cei care ne privează de librtate,pe aceste hoene de conducători care ne bagăcălusul in gură să nu spunem nimic din ceea ce vedem. Pur si simplu se joacă cu mintea noastră trebuie să facem ceva asa nu se mai poate să fim bătaia de joc a unor monstrii.

  22. D-na doctor muncește alături de o echipa (de care nu se sesizează nimeni). Dansa consulta, indică iar echipa trage greul. Medicii nu muncesc singuri, nu au cum. Jos pălăria pentru medici, rezidenți, asistente, infirmiere, îngrijitoare, laboranti care își fac meseria cu dăruire și multa grija.

    • D-na doctor munceste la cabinetul sau privat, atat. Pe bani. Cine, ce spaga sa ia? Si nu are infirmiere, ingrijitoare, laboranti. Poate 1-2 asistente. Mintea putina fabuleaza mult.

  23. Deci , Antena nu dorește sa o discrediteze pe doamna doctor ! Dumneata stimata doamna fabulezi maxim. Interviul a fost lua pe moment, atunci s-a putut. Ca doamna nu a fost aranjata nu înseamnă că nu mai știa vorbi, ca au fost invitați meschini este altceva. Eu cred ca știți asta doamna experta ca la o emisiune trebuie sa ai și persoane pro și contra. Dar în fine….. toți credeți ca știți tot dar astăzi ați văzut ca Antenele sunt cu cu totul de acord și o susțin pe doamna doctor….. surpriza. Deci mai bine scrie altceva și informează-te mai bine. Printre altele și anume ca Lavinia este defapt…. asistenta doamnei doctor. O seara frumoasă

  24. pentru acest rahat de covid ar trebuii sa lucreze non STOP toti academicienii ROMANIEI SA IA VIRUSUL DE LA ORICE MORTI DE COVID DUPA AUTOPSIA CADAVRELOR DE LA MICUL PRUNC MORT DE COVID PANA LA BABA DE 80 DE ANI PE UN PICIOR, MOARTA EVIDENT TOT DE COVID SA L DUCA N LABORATOR SI SA FACA TRATAMENT RAPID SIMPLU SI EFICIENT DE INDATA.

  25. Excelent articol! Felicitări! Credeam că nu mai există jurnalişti… Şi referirea la Radu Tudor m-a uns pe suflet.

  26. Antena 3 mai bine s.ar uita la interviul dat de un pacient de la Institutul Marius Nasta din București, pe care l.au ținut cu 3 paracetamol pe zi in conditiile in care avea febra 40 iar tratam pt covid era doar in foaia de observație pt defapt el nu exista.

  27. Felicitări doamnei doctor pentru salvarea pacientilor din ghiarele bolii.Sunt putini medici dedicați meseriei mulți sunt pentru bani.A-ti face meseria cu dăruire este o calitate profesională și umane.,Sunt unii doctori care vad anul nașterii si te trateze,a in consecinta.Eu am pățit cu mama mea si dezinteresul a dus ca azi nu mai imi am mama langa mine chiar dacă eu am făcut eforturi pentru a-mi tine langa mine ființă cea mai draga de pământ.
    Cat timp nu crezi in tragedii ele stau departe de tine
    La antena 3 emisiunile se fac dupa interes.Am incercat si eu o abordare a lor dar trebuia sa mentionez ca sunt de vită nobila ca sa te abordeze.Emisiunile se fac dupa cum bate vantul .Acum te laud maine esti un nimeni dau cu biciul în tine.Eu zic fa bine ca Dumnezeu sa te ocrotească este cea mai buna eleganța Asa spunea si dna doctor

  28. Nu poți mărturisi (și nu fără un pic de autosuficiență)) că ai 27 de ani de presă și să nu ști că surla este sora bună a trîmbiței, folosind, pleonastic și greșit, expresia ” cu surle și trîmbițe ”, cînd corect – dar și logic – este ” cu surle și tobe ”. Cît despre formula penibilă de la final a multumitului pentru existență ( bună pentru snobi) ce să mai spui? De parcă are omul vreun merit sau ar fi Dumnezeu, născîndu-se el pe sine, iar nu grație Creatorului. Un pic penibil. În rest, numai de bine.

  29. In orice domeniu, oameni cu har sunt din ce in ce mai rar. Doamna doctor este un OM care salveaza trupuri si suflete, da speranta, putere si incredere bolnavilor pe care ii salveaza. Faptul ca si-a realizat o schema proprie de tratament cu efecte remarcabile este o realizare si trebuie apreciata, nu criticata. Sa ne spuna cei care sunt atat de bine documentati, macar in procente, cati bolnavi tratati de doamna doctor au murit si cati bolnavi tratati conform unicei si valabilei scheme de tratament au murit? Inca un mic amanunt: tot timpul oamenii mai mor si „de moarte buna”, adica de boli cronice sau incurabile (amanunt pentru persoana anonima care a postat). Referitor la „surle si trambite” aceasta este o expresie extrem de veche a romanilor si folosita in mod frecvent… fara „tobe”. Ceva critici pentru „cobori in jos luceafar bland” care este licenta poetica ? Oricum dna doctor, „Cainii latra, caravana trece” Si caravana dvs. este aclamata de multime ! Doamnei Claudia Marcu felicitari . Multa sanatate si spor in toate!

  30. Poate si-au dat seama in sfarsit chiar si cei mai prosti dintre prosti in ce au constat „mizeriile Antenei 3”. In subminarea d-nei dorctor sau orice alta actiune subversiva impotriva sa? Nicidecum, dupa cum s-a dovedit in ultimele zile. D-na dr. Flavia Grosan nu doar ca a mai dat un interviu Antenei 3, dar s-a si intalnit ieri la Oradea cu Gadea. S-a lasat chiar si cu imbratisari. Despre ce era vorba de fapt in „salba” de articole de la National? Despre frustrarea ca EI nu au fost mentionati asa cum considera ca ar merita (dupa propria opinie) pentru marea descoperire in Oradea a acestui medic. Asta este tot. Insa spalatii pe creierele atrofiate de catre propaganda din Securistan au sarit ca niste tembeli ce se afla fara a avea macar habar despre ce si cum s-a vorbit la Antena3. Cu adevarat. In privinta opiniei lui Radu Tudor, aceasta a avut caracter de unicitate si ii apartine personal, nu implica postul in nici un fel.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger