Sezonul la prezidențiale se anunță bun și bogat în candidați și evenimente. Cred că e abia începutul, mai este încă timp și pentru alți râvnitori la tronul de la Cotroceni. Cu unii vom râde până în ultima zi a campaniei. Cu alții ne vom enerva, dar nu sunt ei de vină, ci noi, care ne uităm în gura lor. Ce vină au ei, de exemplu, că la rubrica scopul nașterii preotul le-a scris pe certificatul de botez „interesul național”? Ce vină au ei dacă de pe tăvița cu aiureli de la ruperea turtei sau tăierea moțului ei au ales urna de vot? Sau un sigiliu vechi, de poștă, pe care nașul, suficient de beat, îl vedea un dolar de aur?
Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis și Dan Barna am înțeles cum au apărut pe lista de candidați. Voința partidului, asta e. La Paleologu nu m-am prins ce caută numele lui pe buletinele de vot. Partidul care-l vrea președinte e atât de mare încât încape în Piața 16 Februarie dacă se scot tarabele. Și la fel de important ca o piață dezafectată. La Mircea Diaconu, recunosc, mă cam încurc. Nici acum nu-mi dau seama cine îl vrea președinte, și nu mă refer la Ponta sau Tăriceanu, ei sunt doar țuțerii care cară sacul de antrenament al echipei. Și nici la electorat nu mă refer.
Apetitul pentru morbid
Acum este la modă să scrii despre Caracal, despre Dincă, pe care încă nu l-a dovedit nimeni că e criminal. Până la hotărârea definitivă și irevocabilă mai e cale lungă. Știu că asta îi va scoate pe mulți din sărite, dar ăsta este adevărul. E la modă să te uiți zilnic la „Caracal TV” – scuze, era să scriu „România TV” – ca să afli câte tone de pământ au răscolit criminaliștii cu buldozerul, câtă ciorbă de burtă a mâncat Dincă la prânz sau cum procurorii se prefac că fac. Și tot de aici poți afla aceeași știre pe care a dat-o postul ieri, dar și alaltăieri.
Și am mai văzut cum niște aspirante la titlul de gazetar pun aceeași întrebare cinci zile la rând: de ce nu eliberează medicul legist certificatul de deces pentru Alexandra Măceșanu? Că li s-a răspuns de zece ori, că medicul legist eliberează certificatul constatator al morții doar după efectuarea unei autopsii complete, nu mai contează. Ele râvnesc în continuare la gloria stupidă a cetățeanului penibil, iar „Caracal TV” la audiență maximă. Pe undeva, mișcarea e făcută cu cap, pentru apetitul românului pentru morbid este imens. Nu cred că poate fi măsurat.
Nu e singurul care a luat-o razna
Dincolo de toate astea, de lamentările avocaților, de aducerea la talk-show-uri a te miri cui, indiferent că are treabă sau nu cu tragedia petrecută acolo, trebuie recunoscut meritul lui Alexandru Cumpănașu. Fără el și fără promovarea intensă a cazului lumea nu ar fi știut nici ce s-a întâmplat, nici că trăim într-o țară în care polițiștii sunt la blat cu infractorii, iar interlopii mai au puțin și le dictează procurorilor cum să scrie declarațiile. Fapta lui Dincă, dacă va fi dovedită, este cu adevărat oribilă și de natură a zdruncina la cap cetățeanul normal.
Mă întreb însă, chiar dacă voi stârni oprobiul multora, cu ce este mai abominabilă decât ce s-a petrecut în 2013, la Mediaș, când concubinul unei femei l-a fiert în sodă caustică pe copilul de patru ani al acesteia, după ce l-a omorât? Cu mama de față, ca să fim înțeleși, și în timp ce copilul fierbea pe sobă, într-un cazan, cei doi jucau cărți, netulburați. Sau cu ce este mai sinistră decât fapta chinezilor care, prin 1994-1995 dacă nu mă înșel, și-au pus victima la fiert, pe aragaz, ca să poată fi descărnată mai ușor? Așa că Dincă nu e singurul care ar fi luat-o razna, dacă se va dovedi că a incinerat cele două fete, după cum este acuzat.
De ce tocmai acum?
Corupția polițiștilor, indolența procurorilor, teroarea clanurilor interlope, acoperiri sigur de la nivel înalt, sunt numai câteva dintre ingredientele necesare pentru ca lumea să fie revoltată. Dar, în egală măsură, și pentru a-l privi pe Cumpănașu ca pe cavalerul pe cal alb care va izbăvi România de asemenea lucruri. Pe fondul acesta și pe mediatizarea intensă a nenorocirii i-o fi venit lui ideea de a candida la alegerile prezidențiale? Mai ales că televiziunile pompau la greu interviurile cu el și nu-l costa nimic popularizarea.
Doar mă întreb, nu acuz. Că până acum nu l-am auzit pe Cumpănașu să-și manifeste vreo intenție în acest sens. De ce tocmai acum? Nu e cumva doar o nișă pe care vrea să o fructifice, dincolo de nenorocirea care s-a abătut asupra familiei lui și pentru care am toată compasiunea? Cum să te votez, Alexandru Cumpănașu, din moment ce din programul tău de țară am reținut doar că ăla să nu-ți stea-n cale și că mori de gât cu nu știu cine? Nu-i cam puțin? Pot să-ți înțeleg nervii și starea sufletească, dar nu pot să-ți accept șmecheriile ieftine. Ziceai că părinții Alexandrei vor fi aduși cu duba la audieri, cu cătușe la mâini. Las-o domol, onorabile, martorilor nu li se pun cătușe, pe cine vrei să prostești? Că de impresionat nu cred că poți impresiona mai mult de atât. Suficient, desigur, pentru a mai căpăta niște adepți, dar insuficient pentru a deveni președinte.