Problema violenței, dar și cea a consumului de droguri în unitățile de învățământ din România se află în atenția autorităților. S-au anunțat noi măsuri pentru combaterea acestor două mari teme care trebuie să-și găsească rezolvare.
Miercuri, Ministerul Educației a organizat o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții principalelor instituții implicate în combaterea violenței și consumului de droguri în unitățile de învățământ, de la nivel central și județean, reprezentanți ai elevilor și părinților.
„Considerăm că doar printr-un dialog constant și o abordare integrată putem combate situațiile de violență și consum de droguri”, a transmis Ministerul condus de către Ligia Deca, într-un comunicat de presă.
Ce s-a stabilit
Astfel, transmite Ministerul Educației, s-a stabilit faptul că „prin toate Inspectoratele Școlare Județene, Direcțiile Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Birourile de Siguranță Școlară și Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA):
au loc întâlniri interinstituționale de lucru pentru a analiza cauzele violenței respectiv ale consumului de droguri și vor propune măsuri concrete pe termen scurt (până la finalul acestui an școlar) și lung (pentru anul școlar 2023-2024);
reprezentanții poliției organizează sesiuni de informare a personalului școlii, elevilor și părinților, privind riscurile și consecințele faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase;
reprezentanții CPECA organizează sesiuni de informare pentru cadrele didactice privind semnele și simptomele consumului de droguri la copii și tineri;
cadrele didactice vor fi susținute inclusiv prin integrarea activităților de prevenire a violenței și consumului de substanțe în mediul școlar, în cadrul orelor de consiliere și orientare școlară respectiv a programelor extracurriculare / extrașcolare și Școala Altfel”.
Deca: Fenomenul violenței școlare poate fi limitat și combătut
„Fac apel la inspectorii școlari generali și la reprezentanții Centrelor Județene de Resurse și de Asistență Educațională să susțină consilierii școlari, mediatorii și cadrele didactice în organizarea activităților de prevenție și management a situațiilor de violență, respectiv consum de substanțe interzise.
Fenomenul violenței școlare poate fi limitat și combătut, dar numai cu o bună colaborare între instituții, familii, specialiști și elevii. Atât eu, cât și toți colegii din Ministerul Educației ne implicăm activ în identificarea și aplicarea celor mai eficiente măsuri. De asemenea, încurajez toți actorii implicați în acest proces să ne transmită orice feedback, pentru a adopta cele mai bune soluții”, a transmis Ligia Deca, ministrul Educației.
De asemenea, ministrul Educației a prezentat și măsurile relevante pentru tema întâlnirii, regăsite în proiectele de legi ale educației, aflate în dezbatere parlamentară: camere-resursă pentru elevi și pentru cadre didactice, posibilitatea exmatriculării unui elev în anumite situații grave (cu posibilitatea reînscrierii), implementarea Planului Național de Combatere a Violenței Școlare, instalarea sistemului de supraveghere audio-video (după consultarea cadrelor didactice, a părinților și elevilor), se mai transmite în comunicat.
Despescu: Pentru MAI, siguranța copiilor rămâne o prioritate majoră
La rândul său, chestorul general de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a prezentat o propunere a MAI de organizare a unor sesiuni de informare pentru elevi, părinți și cadre didactice privind riscurile și consecințele faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ – se mai precizează în comunicat.
Inițiativa vine în completarea unor măsuri anterior agreate cu Agenția Națională Antidrog, menite să informeze cadrele didactice cu privire la semnele și simptomele consumului de droguri, în scopul prevenirii și combaterii acestuia.
„Pentru Ministerul Afacerilor Interne, siguranța copiilor a fost și rămâne o prioritate majoră. Tocmai de aceea, vă asigur că alocăm toate resursele avute la dispoziție pentru o siguranță crescută în școli, astfel încât tinerii să se dezvolte într-un climat sigur”, a spus chestor general de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
Elena Tudor: După familie, școala are rolul esențial în educarea și formarea copiilor
Totodată, Elena Tudor, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului din cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a pus accent pe importanța unei colaborări strânse și constante, la nivel local, între reprezentanții Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, profesori și directori de școală și reprezentanții MAI, atât în faza identificării acestor cazuri de violență în rândul elevilor și a intervenției rapide, cât și ulterior, când trebuie găsite soluțiile reabilitării acestor copii, fie victime ale actelor de violență, fie agresori.
„Trebuie să fim conștienți de faptul că, după familie, școala are rolul esențial în educarea și formarea copiilor noștri. A venit momentul să se vadă efortul comun și acțiunea comună a școlii, al celor care lucrează în asistență socială și al celor din MAI, pentru a preveni acte de violență sau a interveni la timp pentru a evita situații critice sau chiar tragedii. Iar efortul nu trebuie să se oprească aici, pentru că, în cazul unor copii care se confruntă cu astfel de situații, fie în calitate de victime, fie ca autori, scopul final pentru care trebuie să lucrăm cu toții este reabilitarea lor”, a spus Elena Tudor, citată în comunicatul Ministerului.