Cauta

Cum vede lucrurile Violeta Alexandru: „Guvernul, alături de Președintele Iohannis, au gestionat singuri criza”

Într-un lung mesaj pe care l-a transmis, luni, în a doua zi de Paști, ministrul Muncii pune accent pe felul în care a gestionat Executivul din care face parte criza provocată de noul coronavirus.

Și lasă să se înțeleagă că doar Klaus Iohannis le-ar fi fost, în mod real, alături, oficialul guvernamental săgetându-i pe ceilalți actanți ai scenei politice. „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: până în acest punct, Guvernul, alături de Președintele Iohannis, au gestionat singuri criza. Eu, personal, am comunicat, cât am putut, cu câțiva reprezentanți ai altor partide, sunt convinsă și alți colegi au făcut la fel, dar adevărul este că Guvernul a fost lăsat singur să gestioneze și, eventual, să încaseze. Cu alte cuvinte, unii cu munca, alții cu obiective electorale clare. Asta spune foarte mult. Greu cu mizele naționale care unesc forțele politice. Doi oameni simpli care nu s-au văzut niciodată se ajută la greu, fără nicio rezervă. În politică, până se termină calculele de făcut, poate trece criza. Păcat”, susține Violeta Alexandru, în mesajul postat în această după-amiază pe Facebook.

Totodată, ministrul liberal al Muncii anunță că se vor pregăti și alte măsuri, accentuând faptul că soluția nu ar fi izolarea internațională. „Cei care speculează starea de fapt pentru a sugera închiderea granițelor României sunt de-a dreptul periculoși. Da, măsuri de prevenție și protecție dar Nu izolare”, mai notează reprezentanta Executivului.

Ultimele stiri

  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Premierul Ilie Bolojan nu-l demite pe Moșteanu, după scandalul CV-ului: „I-am spus capul sus, încearcă să îți faci o analiză”
  • Exit mobile version