AcasăNewsCum va fi vremea. Prognoza pentru ziua de miercuri, 16 septembrie

Cum va fi vremea. Prognoza pentru ziua de miercuri, 16 septembrie

A treia zi a săptămânii nu aduce schimbări la nivel de vreme, față de intervalul anterior.

Prognoza pentru ziua de miercuri anunță vreme frumoasă și caldă, în unele zone cu maxime specifice mai degrabă verii, decât mijlocului primei luni de toamnă.

Cerul va fi mai mult senin în majoritatea regiunilor și variabil în sud-vestul și vestul României, conform stirimeteo.ro. Din peisaj nu va lipsi nici vântul, care va fi în general slab până la moderat, dar cu intensificări ușoare în sudul țării, dar și la munte.

La orele după-amiezii, termometrele vor arăta valori maxime ce se vor situa între 24 și 26 de grade în estul Transilvaniei și în zona litoralului, fiind așteptate chiar și 32 de grade în vestul țării.

Vremea în Capitală

Pentru București, se anunță o temperatură maximă ce va ajunge până în jurul valorii de 30 de grade. Cerul va fi senin, iar vremea frumoasă și călduroasă.

Vreme frumoasă pentru această dată din calendar se anunță și în zona montană, unde vântul va sufla slab, cu unele intensificări pe creste. Maxima se va situa între 18 li 24 de grade.

72 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger