Cauta

Cum se poate călători de la 1 iunie. Condiții drastice

Cum se poate călători de la 1 iunie. Condiții drastice - Ziarul National

După mai bine de două luni de pauză din cauza restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea răspândirii de coronavirus, transportatorii sunt bucuroși că își vor relua activitatea.

Așadar, începând cu data de 1 iunie, vor putea pleca peste hotare primele autocare. Deocamdată, în prima fază vor avea acces în autocare numai persoanele care au contract de muncă sau drept de rezidenţă în străinătate.

Cu toate că cererile sunt foarte mari, autocarele vor pleca însă pe jumătate goale ca să poate fi păstrată distanța socială.

Biletele de la 1 iunie, mai scumpe cu 50%

Toate aceste măsuri de protecție și distanțare socială au condus însă la o scumpire a biletului cu aproape 50 la sută. Dacă înainte un bilet de la Arad până în Germania era 80 de euro, acum depășește 120 de euro.

Referitor la deplasarea în Grecia, doar din 15 iunie această țară primește turiști.

Ca noutate, trebuie să menționăm că de la această dată turiștii pot veni în Grecia fără vreo măsură de carantină.

Autocarele vor avea cabină pentru șofer, locurile din față vor rămâne goale, călătorii vor fi nevoiți să poarte măști și să se dezinfecteze pe mâini.

Datorită măsurilor impuse de deplasare unii patroni ale firmelor de transport nu își vor începe activitatea deoarece, spun ei, nu ar dori să majoreze tarifele.

Totuși, cu toate că măsurile sunt destul de drastice, transportatorii sunt bucuroși că, în sfârșit, pot pleca la drum, potrivit stiri.tvr.ro

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Fiorentina, la “adăpost” sub protecția poliției!
  • Zelenski s-a trezit la realitate
  • Exit mobile version