Cauta

Cum se emite Cardul European pentru Dizabilitate și ce beneficii aduce/Precizări de la Ministerul Muncii

sursa foto: primaria-lumina.ro

Reprezentanții Ministerului Muncii, condus de către Simona Bucura Oprescu, au făcut vineri, 23 februarie, precizări importante despre Cardul European pentru Dizabilitate. S-a anunțat cum se emite și, totodată, ce beneficii aduce acest card.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), emite la cerere Cardul European pentru Dizabilitate.

În acest an au fost emise aproape 1.200 de astfel de carduri. Conform precizărilor reprezentanților ministerului, în acest an au fost emise 1.196 de carduri, alte aproximativ 4.100 de cereri fiind în curs de procesare.

Care sunt beneficiile:

– transport gratuit cu mijloacele de transport în comun

– parcare gratuită

– acces gratuit sau subvenționat parțial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber (în funcție de pachetele de beneficii stabilite de fiecare dintre Statele Membre participante). Cardul european vine în completarea cardurilor naționale pentru persoanele cu dizabilități și va fi acordat de către autoritățile naționale pe baza propriilor criterii.

Conform sursei citate, pentru moment, cardul poate fi utilizat în statele membre ale Uniunii Europene: Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda, Malta și România.

Ce spune ministrul Muncii

„Accesibilitatea, drepturile cetățenilor, calitatea vieții, accesul egal și nediscriminarea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități sunt importante pentru România și Uniunea Europeană.

Recunoașterea reciprocă între Statele Membre a statutului de persoană cu dizabilități, prin Cardul European pentru Dizabilitate, este un pas absolut necesar pentru a îmbunătăți calitatea vieții acestor oameni”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Ce trebuie făcut pentru a obține Cardul European pentru Dizabilitate

Și tot de la nivelul Ministerului Muncii s-au mai anunțat pașii necesari a fi parcurși de către persoanele care intenționează să obțină un astfel de card.

Astfel, pentru a obține Cardul European pentru Dizabilitate, persoanele interesate au nevoie de:

-cererea de înscriere este disponibilă la link-ul: http://dizab.eurocard.gov.ro

– o fotografie recentă (tip buletin).

Înscrierea se poate realiza:

-electronic – prin trimiterea documentelor scanate pe adresa de e-mail a DGASPC din județul sau sectorul de domiciliu;

-personal sau prin reprezentant – prin depunerea documentelor la sediul DGASPC-ului din județul sau sectorul de domiciliu.

Ultimele stiri

  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Trump susține că intruziunea unor drone în Polonia ar fi putut fi o „eroare” din partea Rusiei: „Dar, indiferent de situație, nu sunt mulțumit de…”
  • Telemedicina în România: de la pionierat la acces echitabil la îngrijire medicală
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 12 septembrie 2025 – Ai suficientă energie și umor bun
  • Exit mobile version