Grupul Purdue Pharma îşi declară falimentul în speranţa că ar putea să plătească sumele care îi vor fi imputate în avalanşa de procese cu care urmează să se confrunte. Compania, deţinută de influenta familie Stackler, a devenit o emblemă a crizei opiaceelor din SUA şi este vizată de peste 2000 de plângeri în instanţă.
Purdue, producătorul unuia dintre principalele medicamente contra durerilor din clasa opiaceelor, OxiContin, a fost acuzat că a presat corpul medical să prescrie în exces acel medicament-simbol al său, deşi cunoştea efectele de dependenţă, generând astfel dependenţa tot mai mare a americanilor de opioide şi determinându-i să se îndrepte spre droguri mai puternice, precum fentanil şi heroină. Familia Sackler va transfera „totalitatea activelor sale unui fond sau unei alte entităţi stabilite în beneficiul reclamanţilor şi al populaţiei americane”, a informat compania. Este vorba de 10 miliarde de dolari, iar dacă acordul anunţat va fi acceptat, toate plângerile vor fi „rezolvate”, inclusiv cele care provin de la municipalităţi sau state americane, iar Purdue Pharma va fi „disculpat într-o manieră deplină şi permanentă” de orice litigiu. “Restructurarea grupului va evita risipirea unor sute de milioane de dolari şi a mai multor ani în procese prelungite”, spus preşedintele Steve Miller. Pe lângă renunţarea la controlul asupra Purdue, familia Sackler, a cărei avere a fost estimată la 13 miliarde de dolari, va plăti , cu titlu privat, „cel puţin 3 miliarde de dolari”.
Criminalitate pe toata linia farma ,nu-i mai satura dracul pe niciunii.