Grecia e pe marginea prapastiei, iar euro e amenintat cu disparitia. In replica, Banca Centrala Europeana promoveaza pe site-ul sau jocuri pentru copii despre inflatie si ne propune sa intram in rolul lui Isarescu.
Europa cauta solutii pentru salvarea euro , Grecia asteapta banii de la UE pentru a-si plati bugetarii, presedintele Comisei Europene, Jose Manuel Barroso, ii implora pe liderii europeni sa gaseasca un consens pentru evitarea unei noi recesiuni economice, iar Banca Centrala Europeana (BCE) se relaxeaza. Pe site-ul acestei institutii sunt postate doua jocuri, unul dintre acestea fiind despre inflatie, denumit „Inflation Island”.
Celalalt joc,”Economia”, le da utilizatorilor dreptul virtual de a fi, macar pentru o zi, guvernatori ai Bancii Nationale a Romaniei, precum Mugur Isarescu. BCE mai „da” si desene animate, precum si cursuri pentru elevi si pentru profesori despre inflatie. In principiu, ambele jocuri au ca baza inflatia, doar ca primul este mai degraba pentru cei care vor sa invete ABC-ul economiei. In „Economia” , jucatorii trebuie sa ia decizii ca Isarescu, adica sa fixeze o tinta de inflatie si sa ia decizii de politica monetara, dar cu grija, deoarece daca gresesc, se trezesc cu un val de somaj si de scumpiri si cu economia la pamant.
Pe site mai sunt sunt postate cursuri, din care elevii afla ca euro este cea mai sigura moneda europeana, care genereaza doar stabilitate. Ce a generat in cazul Greciei se vede in aceste zile, dar nici Irlanda sau Portugalia nu se simt tocmai bine, iar Romania asteapta tsunami-ul urmatoarei crize.