Cauta

Cum merge ancheta din Caracal: Procurorul coordonator DIICOT și-a luat concediu

Coordonatorul oficial al mega-anchetei din cazul Caracal, asumat prin comunicat de presă al instituţiei, şeful DIICOT, Felix Bănilă, se află în concediu de odihnă, informaţie confirmată si de oficialii biroului de presă al Direcţiei.Cum merge ancheta din Caracal: Procurorul coordonator DIICOT și-a luat concediu - Ziarul National

Mai precis, Felix Bănilă era în concediu de odihnă încă de la debutul scandalului, spun surse judiciare pentru publicaţie. Acestea explică faptul că magistratul şef al DIICOT, Felix Bănilă, era în concediu de odihnă atunci când a izbucnit scandalul, situaţia fiind una pur întâmplătoare la acel moment.

Cu toate acestea, după revenirea sa la sediu, pentru a susţine declaraţia de presă transformată în conferinţă, acesta ar fi plecat din nou în concediu urmând să revină la începutul săptămânii viitoare.

Informaţia nu are aceeaşi lungime de undă totuşi cu informarea DIICOT prin care anunţa, după conferinţa lui Felix Bănilă, că acesta este coordonatorul direct al anchetei din cazul Caracal, secondat de adjuncţii săi.

„Urmare a preluării dosarului nr. 203/D/P/2019 de la Serviciul Teritorial Craiova de către DIICOT – Structura Centrală – Secția de Combatere a Criminalității Organizate, soluționarea acestuia a fost asumată de către procurori cu funcții de conducere din cadrul direcției sub coordonarea directă a procurorului șef, urmărirea penală fiind desfășurată cu maximă celeritate pentru stabilirea adevărului judiciar’, anunța la 1 august Direcţia printr-un comunicat de presă aflat pe pagina de internet a instituţiei.

În 31 iulie Felix Bănilă se afla în Bucureşti şi a venit la sediul Direcţiei pentru a susţine declaraţia de presă.

Contactaţi pentru confirmarea informaţiilor şi pentru a explica dacă magistratul-şef Bănilă se află în concediu medical sau de odihnă, oficialii Biroului de presă al DIICOT confirmă informaţiile obţinute din mediul judiciar şi precizează că perioada pentru care Bănilă şi-a înregistrat concediul ar fi de luni până astăzi.

Şeful DIICOT nu este de găsit, asta după ce publicaţia a încercat contactarea sa atât telefonic cât şi prin intermediul unei aplicaţii de socializare.

Ultimele stiri

  • Horoscop 18 decembrie 2025 – Păstrați-vă echilibrul și respectați regulile
  • Alege ce citești
  • Securitatea colectivă, în stare critică
  • România s-a țepuit singură. Armamentul cumpărat din banii împrumutați merge în Ucraina
  • Euroclear, problema UE
  • Anomalie criminală. Dosarele penale, întocmite de polițiști fără studii juridice
  • Criza SUA-Venezuela amenință piața petrolului?
  • Clasamentul cererii de bilete pentru “Mondial”. Columbia conduce detașat!
  • Comisia Ursulei nu renunță la năravurile climatice
  • Europa, amenințată de un ciclon puternic. Cum se manifestă fenomenul și ce țări vor fi afectate
  • Exit mobile version