AcasăNewsCum i se pare lui Tariceanu povestea valizei aparute in Teleorman

Cum i se pare lui Tariceanu povestea valizei aparute in Teleorman

Subiectul finalului de saptamana – valiza despre care s-a aflat ca ar fi fost gasita de un localnic din judetul Teleorman, iar apoi documentele din interior, care ar avea legatura cu firma TelDrum, in atentia unor jurnalisti – se mentine in atentia opiniei publice si in aceasta zi de luni.

Dupa ce Liviu Dragnea a adus la Parlament alte doua valize, una dintre ele cu gogosi, sustinand ca nu ar avea vreo legatura cu el acea valiza gasita in Teleorman, si liderul ALDE a tratat in termeni ironici situatia. „Am auzit de o valiza, dar ce mi s-a parut foarte interesant – pe langa valiza – mi s-a parut interesant ca ea a fost predata reprezentantului de la Rise Project din judetul Teleorman. Nu stiam ca exista in fiecare judet un reprezentant pregatit sa preia valiza, ca inteleg ca daca a luat-o la judetul Teleorman or mai fi si in alte judete si se pregatesc (…) sunt cu sufletul la gura sa le preia”, a creionat situatia Calin Popescu Tariceanu, de la Parlament.

Liderul ALDE a continuat prin a spune ca i s-a parut „ca este usor hilara toata povestea, cu parfum de genul ‘barfe, smenuri si altele’ „, drept urmare a insistat ca nu a discutat pe acest subiect cu partenerul sau de la varful aliantei de guvernare. „Inseamna chiar ca am fi caraghiosi daca am sta sa ne pierdem vremea sa discutam astfel de lucruri”, a conchis Tariceanu.

author avatar
Cristina Stefan
281 afisari

2 COMENTARII

  1. Tăriceanu președinte la Senat, un personaj așa de puțin informat despre activitatea RISE ?

  2. Opinați totuși că este firesc ca domnul Călin Popescu Tăriceanu să afirme că nu este firesc să discute despre ceea ce nu cunoaște ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger