AcasăNewsCum explică tinerii distrugerea vilei închiriate de Revelion: „S-a spart ţeava principală...

Cum explică tinerii distrugerea vilei închiriate de Revelion: „S-a spart ţeava principală de apă, a curs 3-4 ore”

vilaCum explică tinerii distrugerea vilei închiriate de Revelion: „S-a spart ţeava principală de apă, a curs 3-4 ore”

Polițiștii au reușit să-i identifice pe tinerii care au distrus o vilă din centrul Bucureștiului, de Revelion, pe baza unei fotografii postată pe Instagram. Petrecăreții au fost chemați, marți, la audieri.

Unul dintre tinerii acuzaţi de distrugere a explicat ce s-ar fi întâmplat, de fapt, în noaptea de Anul Nou în vila închiriată. Tânărul spune că nu a perceput nicio taxă de intrare, dar că lumea a venit la petrecere după ce adresa a fost postată pe Instagram, iar maceta din fotografie ar fi fost de fapt un cuţit de bucătărie cu care au tăiat tortul.

Unul dintre petrecăreţi, cunoscut sub numele de Alberto Grasu, a postat un mesaj pe Instagram în care respinge acuzaţiile care li se aduc şi spun că nu vrea să fie învinovăţit pentru ceva ce nu a făcut. Acesta a şters ulterior story-urile.

„Spun asta pentru cei ce mă cunosc ca artist / prieten / amic şi mă apreciază în vreun fel. Este o isterie naţională cum că eu, împreună cu prietenii mei, am fi distrus o vilă. Am fost acolo, m-am distrat acolo, recunosc, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu învinovăţit eu sau prietenii mei pentru ceva ce noi nu am făcut”, a scris tânărul pe Instagram.

Alberto Grasu susţine că lumea a venit la petrecere doar pentru că ei sunt celebri.

„La TV spune că noi am luat bani, 75-80 de lei, la intrare. Că au fost cuţite / macete / droguri şi tot felul de aberaţii de genul. Cum să mă bucur la 80 de lei în seara de Revelion şi să nu ţin la intimitatea mea sau prietenii mei la intimitatea lor.

De la ora 2.00 noaptea după Revelion foarte multă lume a început să se autoinvite pentru că, nu vreau să mă laud, dar până la urmă sunt persoană publică şi lumea a auzit că Alberto grasu e la un Revelion şi aşa mai departe.

Lumea a venit la petrecere doar pentru că organizatorii erau celebri

Mă repet încă o dată: droguri nu au existat, cel puţin anturajul meu cu care am fost acolo nu a deţinut. Şi maceta aceea pe care o ţinea prietenul meu în mână (în poză) este un cuţit de bucătărie cu care am tăiat tortul şi am desfăcut şampania la ora 00.00.

Am vrut să organizez o petrecere, cum pusesem şi pe Instagram, să închiriez un club din Centrul Vechi, dar am zis că vreau să-l fac cu apropiaţii şi să ţin la intimitate şi am ales să merg la această vilă. Încetaţi să ne defăimaţi la TV, avem familii şi sunt oameni care nu ne cunosc personal şi îşi fac o părere la aberaţiile spuse de către voi.

Totul a început la ora 11:00 când cineva a mers sus şi a dat drumul la apă pentru a spăla paharele. Atunci ţeava principală de apă a vilei s-a spart şi parterul a început să se inunde. Noi n-am ştiut ce să facem şi am sunat proprietarul, iar acesta ulterior ne-a spus unde se află cheia „office-ului”, de care spune el că am intrat prin efracţie. Cineva de la petrecere a intrat în office şi a căutat centrala sau sursa de unde poate opri apa.

Cablurile electrice s-au deteriorat din cauza apei şi electricitatea fiind stinsă după indicaţiile lui ca să nu luăm foc. Pe la ora 2:30 – 3:00 îşi face apariţia vărul lui, al proprietarului, şi intră în vilă, se uită, sună proprietarul pe cameră şi îi arată ce s-a întâmplat, oprind într-un final apa de la canalizare.

O inundație a distrus casa

Totul era în regulă, vărul proprietarului venind şi oprind apa de la canalizare. Văzând că totul era în ordine şi doar era exagerat de multă apă, pentru că a curs 3-4 ore apa, a inspectat puţin vila şi a plecat.

Eu am mai rămas puţin în „living” unde era petrecerea în sine, iar pe la ora 4:00 m-am retras alături de iubita mea, prietenul meu şi iubita lui în cea mai spaţioasă cameră a vilei, situată în corpul 2.

Noi neştiind ce se petrece şi câtă lume a venit la Revelion, adresa fiind pusă pe Instagram. Şi toată lumea venea. Şi nimeni din „organizatori” neştiind sau nevrând să se işte vreun scandal nu i-a dat afară.

M-a deranjat puţin că vina a fost dată pe noi şi „daunele” se ridică la 30.000 de euro. Este o sumă aberantă. Proprietarul având anunţ pe olx citez: „Afacere la cheie de vânzare – Hotel – Centru Bucureşti”. La preţul de 30.000 de euro. Şi menţionez că proprietarul a şi spus cuiva la telefon că putem face ce vrem că nu-l interesează că hotelul nu este al lui. El necerându-ne vreun act de identitate sau neoferindu-ne vreun contract sau chitanţa cum a spus el la televizor”, a povestit Alberto Grasu pe contul său de socializare.

author avatar
Andrei Ștefan
713 afisari

3 COMENTARII

  1. Si marmota tocmai terminase de impachetat doua tone de ca.. aaaa ciocolata.Si cutitul cu care au taiat tortul era de fapt o unghiera …

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger