Cauta

Cum au fost surprinși patru vietnamezi la graniță, la Nădlac

La momentul la care au trecut la verificarea unei autoutilitare înmatriculate în Polonia, ajunsă la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac, polițiștii arădeni au descoperit că, în afară de plăci din PAL care erau destinate unei firme din această țară, în compartimentul de marfă se aflau, ascunși, mai mulți oameni.

Descoperirea a fost făcută sâmbătă dimineață cazul ajungând la urechile opiniei publice în cursul acestei ultime zile ale săptămânii

Este vorba despre patru tineri vietnamezi, cu vârste între 21 și 30 de ani, despre care polițiștii de frontieră de la Nădlac au stabilit că ar fi încercat astfel să iasă ilegal din România. Cu gândul de a ajunge în Europa de Vest, din câte anunță Poliția de Frontieră. Interesant este faptul că din primele verificări s-a stabilit că bărbații în cauză ajunseseră în România având pașapoarte și vize cu drept de muncă. Rămâne de văzut care sunt motivele pentru care au ajuns cei patru să aleagă această variantă care i-a adus în atenția oamenilor legii.

Între timp, e de menționat și faptul că în timp ce șoferul autotutilitarei, un polonez de 62 de ani, este cercetat pentru trafic de migranți, vietnamezii sunt anchetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

foto: Poliția de Frontieră

Ultimele stiri

  • De ce nu pleacă PSD din guvern?
  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Exit mobile version