AcasăNewsCum au fost omorâți românii din Grecia. Detaliile dezastrului, de la un...

Cum au fost omorâți românii din Grecia. Detaliile dezastrului, de la un martor ocular (VIDEO)

Un bărbat care se afla în taverna grecească, în momentul în care acoperişul s-a prăbuşit peste oameni, a povestit scene înfiorătoare din timpul furtunii. Doi turişti români, o femeie de 54 de ani şi un copil de 8 ani, au murit aseară în Halkidiki, după ce acoperişul restaurantului în care se aflau, în Nea Plagia, s-a prăbuşit din cauza vântului puternic.

Bărbatul spune că furtuna a distrus tot şi că a încercat să scoată de sub dărâmături cât de mulţi răniţi a putut, aproximativ zece persoane. Despre femeia româncă, bărbatul a declarat că, din nefericire, nu a mai putut fi scoasă. A murit pe loc, strivită sub greutatea acoperişului.
„Pe femeie nu am putut să o scoatem. Copilul era aici, afară, nu mai respira. L-a luat soţia mea, l-a dus la spital, unde a şi murit. Femeia şi copilul erau străini, sunt mulţi turişti în această perioadă. Nu am mai trăit aşa ceva. Au ridicat toate chioşcurile şi le-au adus aici, grămadă”, a mărturisit în stare de şoc bărbatul. „Au fost clipe de coşmar. Peste tot sunt copaci smulşi din rădăcină!”

Cezar, un alt turist român aflat în Grecia, a declarat la Antena 3 că se află pe Braţul Kassandra, în staţiunea Halkidiki, iar, aseară, la ora 22.00, a avut parte de o adevărată furtună tropicală. „Au fost fulgere, s-a întrerupt curentul, imediat un vânt extrem de violent şi o ploaie impresionantă prin cantitate. Ne-a surprins pe toţi, turişti şi localnici. Ne-am refugiat pe o terasă a unui restaurant. Între timp, acoperişul a fost luat de vânt, au fost sparte geamurile, s-au dărâmat stâlpii care o susţineau, am intrat în restaurant. Au fost clipe de coşmar. Aproximativ 30 de minute a durat tot. Staţiunea este practic alta, nu avem electricitate, peste tot sunt copaci smulşi din rădăcină”, a spus românul la Antena3.
Sunt căutate în continuare posibile victime, iar autorităţile au instituit stare de urgenţă şi au amplasat mai multe corturi de prim ajutor. Este mobilizare de proporţii în regiune, unde, în acest moment, sunt peste 4.000 de turişti.

Pentru detalii și video citiți și „Români uciși în Grecia alături de mai mulți străini”, precum și „Vedeți imaginile catastrofei din Grecia…”.

[youtube]XABolUsiEZ4[/youtube]

[youtube]bWSW92p3sTE[/youtube]

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
897 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger