Un bărbat din Bucureşti a născocit un plan ca-n filmele cu mafioţi. Tânărul de 35 de ani şi-a înscenat propria răpire, cu scopul de a obţine 1.500 de euro de la mama sa.
Şi-a rugat un prieten să-i facă mai multe fotografii legat de mâini şi de picioare, dar totul s-a terminat prost pentru românul inventiv.
Mama lui l-a „turnat” la poliţie
Numai că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Femeia nu s-a pierdut cu firea, când a fost contactată de aşa-zişii răpitori, şi a sunat la Poliţie.
Sesizarea a fost preluată de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sector 5, care au identificat adresa unde ar fi fost săvârșită fapta.
„În urma administrării materialului probator, a reieșit faptul că fiul apelantei și-a înscenat răpirea, cerându-i prietenului său să îl lege de mâini și de picioare, după care să-l filmeze și să pretindă de la mama sa 1500 de euro, în schimbul eliberării sale.
În cauză s-a dispus reținerea celor doi bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, respectiv instigare la șantaj, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală”, au relatat poliţiştii.
A vrut să-şi achite o datorie
Bărbatul a înscenat o astfel de răpire din cauză că avea o datorie de achitat, iar altă sursă de venit nu exista. El ar fi împrumutat 2.000 de lei de la proprietarul unde locuia cu chirie, mințindu-l că i-a murit tatăl și are nevoie de bani pentru a-l înmormânta.
Banii luaţi pe datorie ar fi mers pe băutură.