AcasăNewsCum a ajuns laptele să fie mai scump în România decât în...

Cum a ajuns laptele să fie mai scump în România decât în alte țări din Europa. Cât costă un litru pe rafturile supermarketurilor

lapteSe ieftinește laptele începând de la 1 mai. Ce prevede acordul dintre retaileri şi procesatori

Situație revoltătoare pentru țara noastră. Un litru de lapte, produs ce se regăsește în coșul zilnic de cumpărături, costă mai mult în România decât în Franța.

Un litru de lapte proaspăt integral (echivalentul a 3,5% grăsime în România), sub marca proprie a Carrefour costă 1,45 de euro în România, faţă de 1,19 euro în Franţa sau Belgia, 1,02 euro în Spania şi doar 0,76 euro în Polonia, arată o analiză a presei economice.

Laptele, mai scump în România decât în Franţa

Când vine vorba de salarii, un român câştigă în medie lunar 900 de euro net, de 2-3 ori mai puţin ca un francez, un spaniol sau un belgian. A fost ales retailerul Carrefour pentru că există magazine online ale companiei în fiecare dintre pieţele principale din Europa.

Situaţia nu este însă singulară, ea fiind valabilă în cazul tuturor reţelelor.

Litrul de lapte costă acum de aproape două ori mai mult decât acum 2-3 ani. Din cauza tensiunilor de pe piața economică din ultimii ani, cauzate atât de pandemie, cât și de conflictul militar din Ucraina, unii dintre producătorii de produse agricole au fost puternic afectați, luând decizia să se retragă temporar sau definitiv din domeniu.

author avatar
Andreea Vlad