Cauta

Cuc taie în carne vie la TAROM!

Ministrul Răzvan Cuc, reprezentantul Guvernului la Transporturi, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că va lua măsuri drastice în privința angajaților de la TAROM și CNAIR, de unde vor pleca sute de persoane.

Cuc taie în carne vie la TAROM! - Ziarul National
Cuc e decis să meargă până la capăt

Ministrul Transporturilor a spus că 300 de posturi aferente direcţiilor de achiziţii, economică şi comercială vor fi restructurate de către consiliul de administraţie ale TAROM. ”Din cei aproximativ 470 de angajaţi de la tehnic, aşa m-a informat şi pe mine managementul Tarom, o parte nu lucrează la întregul potenţial. Ce se întâmplă? Noi trebuie să ne uităm şi la trecut un pic. Adică dacă verificăm încasările din ultima perioadă, la acest departament se fac plăți de la terţe companii dar o să vedeţi că au fost în continuă scădere. Şi atunci cred că trebuie dat un imbold şi cred că trebuie făcut un centru separat astfel încât ei să înceapă să lucreze pentru tot mai multe companii, nu numai pentru Tarom”, a explicat Răzvan Cuc. Decis ”să taie în carne vie”, acesta anunţă că va mai desființa şi posturile de conducere din CNAIR, pentru că nu se respectă termenele proiectelor asumate. În privinţa celor care îşi vor pierde locurile de muncă, Răzvan Cuc crede că dacă sunt competenţi, îşi vor găsi cu siguranţă de lucru în altă parte. „Dacă oamenii sunt competenţi, cu siguranţă nu va fi o problemă să îşi găsească alt loc de muncă mai departe”, a declarat ministrul.

Ultimele stiri

  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • O nouă pompă, de culoare roz, a apărut în benzinării. Cu ce fel de carburant alimentezi dacă foloseşti acel „pistol”
  • De ce se pun cadouri în ghetuțe. Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae
  • Guvernul pregătește o „ordonanță trenuleț” în decembrie. Ce va conține „cadoul” premierului Bolojan pentru români, de sărbători
  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Exit mobile version