AcasăNewsCuc se mută pe Autostradă

Cuc se mută pe Autostradă

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat pe loturile 1 şi 2 ale Autostrăzii Sebeş – Turda, spune că va vorbi cu premierul Viorica Dăncilă să îi permită să stea două zile pe săptămână pe şantier. Lotul 1 se va deschide circulaţiei la sfârşitul anului, a spus ministrul.

Foto Facebook

„Au avansat lucrările, dar într-un ritm destul de mic, din punctul meu de vedere. O să îi solicit doamnei prim-ministru dacă îmi dă voie două zile pe săptămână să stau aici pe loturile astea să văd exact cum se avansează cu mine la faţa locului. Văd că de fiecare dată când vin pe şantier parcă se energizează şantierul”, a declarat, joi, Răzvan Cuc.

Acesta a adăugat că are promisiuni din partea constructorului că lotul 1 va fi dat în circulaţie la sfârşitul anului.

„La lotul 2 s-au modificat într-adevăr în sens pozitiv lucrurile, au început să se mişte, am văzut că s-au finalizat mare parte din structuri, ceea ce este îmbucurător, dar lotul 2 este mult mai înapoiat faţă de lotul 1”, a adăugat Cuc.

Potrivit lui, principala problemă pe care o au unii constructori este mobilizarea.

„Eu nu mai fac rabat. Când a venit vorba de termene, am reziliat contracte, când a venit vorba de calitate, am reziliat contracte. Mă voi asigura că îşi vor face treaba aşa cum trebuie”, a afirmat Cuc.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
213 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger