Cauta

Cuc scoate directorii din birouri

Ministrul Transporturilor la cere directorilor companiilor din subordine „să se întoarcă la muncă şi să facă ce făceau înainte”, motivând o scădere a managementului şi productivităţii, în pofida numărului mare al posturilor de conducere.

Cuc scoate directorii din birouri - Ziarul National
Avem zeci de şefi care taie frunza la câini

“Am cerut tuturor directorilor ca în următoarele două săptămâni să vină cu o nouă organigramă vizavi de personalul TESA. Nu mai pot să văd zeci de directori în companii, cum de exemplu erau la CNAIR 32 de directori şi se pregătea o nouă organigramă cu 40 de directori. Eu am înţeles că este nevoie de şefi, avem nevoie de directori, de oameni inteligenţi, cu viziune, dar cred că putem trăi şi cu mai puţini şefi, să ne uităm mai mult spre oamenii care fac execuţie, care într-adevăr muncesc. Iar şefii pot să se întoarcă şi ei la muncă şi să facă ce făceau înainte, nu doar să ocupe un birou, o funcţie şi să dea indicaţii şi alea câteodată cam proaste. (…) “Le-am spus tuturor directorilor: nu aveţi nicio limită în implementarea obiectivelor, faceţi restructurări, dacă e nevoie să dăm afară 100-200 de oameni din companii, îi dăm, nu mai stăm la discuţii, indiferent cine crede că are nu ştiu ce susţinere. (…)  Directorii pot să se întoarcă şi ei la muncă şi să facă ce făceau înainte, nu doar să ocupe un birou, o funcţie şi dea indicaţii şi alea câteodată cam proaste”, a precizat Răzvan Cuc. Ministrul a dat ca exemplu negativ echipa de management a Aeroportului Otopeni ( “o companie profitabilă” care însă nu “lansează proiecte”) şi a avertizat că noile organigrame privind posturile de conducere a companiilor ar duce la restructurarea câtorva sute de persoane.

Ultimele stiri

  • Ce a pățit o femeie din Hunedoara după ce soțul a reclamat-o la poliție, spunând că l-a lovit și l-a amenințat
  • Armata elvețiană face lumină în controversa escortării avionului în care se afla Nicușor Dan
  • Imagini înfiorătoare! O deputată din Honduras, rănită după ce un dispozitiv a explodat foarte aproape de ea – VIDEO ȘOCANT
  • „Respectul” Elveției și detaliile tehnice care îl dau de gol pe Nicușor Dan
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur/Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri”
  • Când scăpăm de ger. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
  • Incident armat în SUA. Două persoane rănite, în Portland, după ce au fost împuşcate de agenţii federali. „Rog comunitatea să rămână calmă”
  • Cutremur, vineri dimineață, în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul din 9 ianuarie
  • Iarnă grea în mai multe zone din țară. Ninsorile și viscolul au afectat peste 30 de localități. Mașini înzăpezite în județul Botoșani – au intervenit pompierii – VIDEO
  • Comunicat de presă Comuna Salcuta
  • Exit mobile version