Cauta

Criză la MAI! Polițiștii, scoși la pensie la 62 de ani

Deputații au găsit soluția pentru rezolvarea crizei de personal din structurile Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia au emis un proiect de lege prin care vârsta de pensionare se poate prelungi până la 62 de ani.

Mulți polițiști ies acum la pensie la vîrsta de 47 de ani

După ce au împlinit vârsta de 60 de ani, polițiștii pot solicita o prelungire cu doi ani pentru a rămâne în activitate, potrivit unui proiect de lege aflat la Camera Deputaților. Totodată, în raport cu nevoile de personal, polițiștii care se încadrează în grupe speciale de muncă și ies mult mai devreme la pensie,vor putea fi menținuți în serviciu până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea ministrului Afacerilor Interne, în cazul ofițerilor, și cu aprobarea inspectorului șef, în cazul agenților. ”Ca urmare a modificărilor aduse Legii privind Statutul cadrelor militare, prin care generalilor, amiralilor, ofițerilor și subofițerilor li se permite, la cerere, menținerea în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, se impune de urgență modificarea Legii privind Statutul polițistului, în vederea asigurării unui tratament egal între militari și polițiști. Mai mult, având în vedere deficitul major de personal în rândul polițiștilor, inițiativa legislativă urmărește, prin aplicarea unui tratament nediscriminatoriu în fața legii, și asigurarea îndeplinirii misiunilor specifice, prin crearea posibilității rămânerii acestora în activitate. Propunerea legislativă are un impact bugetar pozitiv, luând în considerare că pentru polițistul pensionat la termen statul român ar trebui să suporte, pe lângă pensia acestuia, și drepturile salariale ale unui nou angajat”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Doar șefii vor rămâne

Sindicaliștii din Poliție susțin că legea este dată, probabil, cu dedicație pentru unii șefi din MAI, pentru că niciun agent n-o să accepte să rămână în sistem până la 60 de ani sau 62 de ani. În prezent, polițiștii ies la pensie la vârste cuprinse între 47 și 55 de ani. ”Media de vârstă la care polițiștii ies la pensie este undeva, la 50 de ani. Problema instituției este că pleacă oamenii atunci când acumulează experiență și sunt apți de muncă, dar legea nu oferă în acest moment niciun stimulent pentru ca aceștia să rămână. Adică le oferă posibilitatea de a munci pe aceiași bani cu care ar ieși la pensie. Din clipa în care ai îndeplinit condițiile de pensionare, dacă rămâi în continuare, nu mai ai niciun beneficiu. Legea pensiilor a fost bună, dar s-a intervenit prin ordonanță și au stricat-o. Legea inițială prevedea că pentru orice an rămas după îndeplinirea condițiilor, mai beneficiai de bani în plus la pensie, cum se întâmplă și cu ceilalți din sistemul public”, ne-a declarat Vasile Lincu, președintele Sindicatului Polițiștilor ProLex. Sindicaliștii spun că niciun polițist nu va accepta să rămână în activitate, atâta timp cât nu se vor face modificări legislative care să le aducă avantaje.

Ultimele stiri

  • Reacţia DURĂ şi încisivă a lui Piedone după ce Nicuşor Dan a anunţat că rezolvă problema traficului în 2035: „Ai dat căruța în gard, mincinosule!”
  • Stormy Daniels a povestit cum Donald Trump a provocat-o să-l „pleznească la fund”: „Mi-am pierdut cunoștința”
  • Avertizare de ploi, grindină și vijelii. Zonele aflate sub COD GALBEN – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • România poate scăpa mai repede şi mai ieftin de „blocurile gri”. Legea ce merge la promulgare schimbă tot pentru locatari
  • Nicușor Dan recunoaște că e incapabil să rezolve problemele din Capitală. Traficul și apa caldă, peste alte două mandate
  • Burduja depune plângere penală, după ce i-au fost vandalizate panourile electorale: „De cine le este frică nu vor scăpa”
  • Credem că acum ne este greu cu banii? Economistul care a prevăzut criza din 2008 vine cu veşti şi mai proaste decât în urmă cu 16 ani
  • De ce importă România forţă de muncă? Şcoala formează specialişti în domenii fără căutare, iar pe alţii îi alungă statul. Cum e fentat bugetul public
  • Polițiștii locali ies în stradă, miercuri, să protesteze în fața Guvernului. Lista revendicărilor sindicaliștilor
  • Care este presiunea corectă din cauciucurile de la maşină. E scrisă pe caroserie, chiar în faţa ta. Tu o vezi?
  • Exit mobile version