Carnea de pui s-a evaporat de pe rafturile hypermarketurilor și supermarketurilor, inclusiv cea congelată. Fermierii români ne spun că s-au oprit importurile și că tot ce se mai găsește este din producția internă, care este absolut insuficientă.

România plătește acum prețul nepăsării guvernelor, care nu au luat nicio măsură reală pentru sprijinirea producătorilor de carne de pui din țară. Prețurile de dumping practicate ani la rând la importuri au pus pe butuci întreaga industrie avicolă, care și așa și-a revenit extrem de greu după tăvălugul gripei aviare. ”Despre criza de carne de pui trebuie să-i întrebăm pe cei care au lăsat importurile să ne distrugă producția internă. Noi nu aveam nici înainte cantități suficiente de carne de pui, iar acum nu se mai aduce nimic din afară. Tot ce vedeți pe rafturi, dacă mai vedeți, provine de la producătorii români. Dacă acum o lună aveam pe raft 5 pui din România și o sută de afară, acum avem doar ăia 5 și e bătaie pe ei Guvernul ar fi trebuit să lucreze la niște strategii pentru siguranța alimentară a țării. Nu să apeleze doar la importuri, că erau mai ieftine. În zona noastră au fost 4.000 de hectare de legume, iar acum mai sunt doar câteva hectare. Cu ce ne ajută pe noi că s-au făcut ferme din acestea mari de mii de hectare cu grâu și porumb? Mâncăm acum porumb? Noi avem nevoie de legume, de lapte, de carne. Guvernanții ăștia trebuie să se treazească odată. La nivel național, trebuie ajutați fermierii să se dezvolte, nu numai grâu și porumb, zootehnia și legumicultura. Fără astea noi nu avem nimic. Procesarea trebuie dezvoltată. În sectorul nostru, de creștere a păsărilor, s-a aprobat o lege, după ce s-a discutat doi ani pe tema ei, a promulgat-o președintele și, cum s-a schimbat Guvernul, fondurile alea care erau alocate pentru reproducție au fost redirecționate către SRI. Păi banii aceștia erau absolut necesari pentru noi, ca să obținem și noi, în România, puii de o zi, purcei, să nu mai aducem din Olanda, din Danemarca, pentru că puteam și noi să-i producem. Și SRI-ul cu ce te ajută, în afară de a-ți asculta telefonul? Banii aceia, dacă îi băga în zootehnie, se întorceau de 3-4 ori mai mult la buget, pentru că se dezvoltau fermele, se creau locuri de muncă. Uitați că vin românii din Italia, ce locuri de muncă avem noi să le oferim? Strategia noastră națională din 1990 încoace a fost doar de distrugere și de import”, ne-a declarat Puiu Ilisei, preşedintele grupului EuroAvi din Călăraşi.
Asigurarea hranei, esențială
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, atrage atenția că trebuie luate măsuri imediate pentru asigurarea hranei pentru populație. ”Cred că ar fi bine să se dezvolte ceea ce am lăsat, Casa de Comerț Unirea. Până acum puteam avea în țară peste 80 de magazine, care puteau să ia alimentele de la micii producători și să le ducă la consumatori. Este o societate comercială cu capital integral de stat și poate răspunde la aceste comandamente sociale extrem de necesare în această perioadă. Dacă închid granițele, că noi ne alimentăm din importuri? Casa este funcțională, dar este blocată acum de niște controale pe care nu le-am înțeles. Casa are bani și poate lua mijloace de transport, spații de depozitare. Este o perioadă extrem de grea pe care o traversăm. Eu i-aș vedea pe miniștri intrând cu scaune și cu paturi în birouri, unde să stea zi și noapte și să conducă țara. Suntem, efectiv, în război cu un inamic invizibil. Iar asigurarea hranei este primordială. Oamenii acum nu pleacă după medicamente, pleacă după mâncare. Foamea dezvoltă instincte oribile, mama își omoară copilul, iar soldatul nu mai ascultă de general. A intrat deja panica în oameni. Când îi spui omului să stea acasă, el zice <<bine, stau acasă, dar ce mănânc?>>. Problema este că trebuie luate măsuri imediate ca să se asigure hrana pentru populație”, ne-a precizat Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii.