AcasăNewsCriza facturilor. Noile tarife pe care le vor plăti clienții și firmele...

Criza facturilor. Noile tarife pe care le vor plăti clienții și firmele la energie și gaze de la 1 aprilie

facturi

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat joi la finalul ședinței de Guvern în ce stadiu se află și când ar urma să fie adoptată Ordonanța de urgență privind noua schema de ajutor la facturile de energie și gaze naturale care ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie.

Oficialul a precizat că ordonanţa de urgenţă cu privire la schema de ajutor la energie electrică şi gaze naturale ce urmează să fie aplicată de la 1 aprilie va fi aprobată săptămâna viitoare.

„Astăzi, la Guvern, am avut o întâlnire pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, o întâlnire la care au participat Autoritatea de Reglementare în Energie şi actorii din piaţă – furnizorii şi distribuitorii”, a declarat Virgil Popescu, joi, într-o conferinţă de presă la Guvern.

Ce noi măsuri de sprijin a promis Guvernul

Premierul Ciucă a anunțat, în data de 24 februarie 2022, că Guvernul a decis să introducă noi măsuri de protejare a populației de efectele creșterii preturilor la energie și gaze, care vor fi aplicate timp de 1 an de zile, începând cu 1 aprilie, și care vor avea un impact financiar total de 14,5 miliarde lei până la finele anului 2022.

Electricitate

  • La electricitate pentru clienții casnici s-a stabilit introducerea unui tarif social 0,68 lei per kilowatt cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kilowați.
  • Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest timp de consum.
  • Alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 și 300 de kw vor beneficia de tariful de 0,8 lei per kilowatt cu TVA inclus. Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei.
  • Pentru clienții non-casnici, IMM-uri, instituții publice, spitale, școli, grădinițe, locașuri de cult, ONG-uri etc va fi un tarif unic de 1 leu per kilowatt cu TVA inclus. Impactul estimat pentru măsurile de sprijin pentru aceste categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei.
  • pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costurilor cu până la 20%. În total impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici și non-casnici este la electricitate de 9,16 miliarde lei până la sfârșitul acestui an.

Gaze

  • Clienții casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 metri cubi (mc) la gaze naturale vor beneficia de un tarif de 0,31 lei per kilowatt. Impact estimat – 2,8 miliarde de lei până la sfârșitul anului.
  • pentru consumatorii non-casnici (IMM-uri, spitale, școli, grădinițe, primării etc) costul gazului natural va fi de 0,37 lei per kilowatt.
  • marii consumatori vor beneficia de scheme separate. Impact estimat – 2.5 miliarde de lei până la sfârșitul anului
  • Impactul total estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde de lei.
  • împreună măsurile pentru 1 an de zile atât pentru energia electrică, dar si pentru gaze naturale vor avea un impact total estimat de 14,5 miliarde de lei până la finele anului 2022.
author avatar
Andreea Vlad
6.320 afisari

13 COMENTARII

  1. Numa scheme au in cap , cu tot aparatul de control si expertiza , astia invie cu precadere peste o luna , pana atunci sarcina monitorizarii si securizarii tarifelor e treaba unicef cred , ei au de comentat fotbal . Mai luam cu paine si de data asta , pitecanthropii astia economici sugruma cetateanul de secole , si tot mai au de promis paradisuri la imbotnitati …

    • Au niște scheme de tot rahatul să ne bage în ceață să nu m-ai știm nimic apropo,,o să plătim și ce au subvenționat „că au avut ei grijă

  2. rog o explicatie ,eu am primit recent de la furnizor ,o propunere de prelungire contract care expira in luna mai ,tariful primit la oferta este de 1,70 lei ,ce sa inteleg ca din aprilie voi plati 0,80 de bani pe kw !!!??? nu inteleg aceste scheme de compensare ,atunci de ce furnizorul vine cu oferta daca din aprilie ,e stabilit pret 0,80 pe kw fix !!??

    • Statul plateste pretul de 0.8 lei , iar diferenta pana la pretul de oferta o plateste consumatorul, DACA! …consumul se incadreaza in cota stabilita (anuala sau lunara).Cine nu se incadreaza in consum nu beneficiaza de aceasta compensare , de 0.8 lei din pretul facturat.

  3. Pana la urma nu se ating de intermediari, furnizori si distribuitori, cei care practica preturi speculative, fara nici o legatura cu piata, cu bursa reala ! De ce ? Pentru ca sunt din gasca lor.
    Unde sunt ANRE, Consiliul Concurentei, DNA ?!

  4. Toate schemele sunt făcute de ‘ specialistii’ noștrii că sa ne duca cu capul nu alta. La gaze ba avem compensate din aprilie, ba este din noiembrie, acum că este război ups nu se mai poate, așa că la viitoarele alegeri în mare atenție cu cine votam.

  5. La gaze Erau niste limite maxime diferite pentru lunile nov- mart..Si trebuia sa te incadrezi in consumul strict pt fiecare lună. Numai pentru aceste 5 luni insuma 1320 mc, daca retin bine. Oricum peste 1200 mc. Acum, din noua modificate, am înțeles că nu se mai face referire la compensații cuvenite lunar după acele limite, ci anual dacă te incadrezi groso modo in acei numai 1200 mc.( față de 1320 mc.stabiliti initial numai pt 5 luni)
    Asa este?

  6. Nu se spune nimic de consumatorii casnici,care depășesc consumul anual de 1200 mc.pe an. Acești consumatori ce preț vor plăti începănd cu 1 aprilie,pe mc.?. Majoritatea consumatorilor casnici care au mai mult de 2 camere,consumă mai mult de 1200 mc.pe an. Aceia unde se regăsesc?

  7. Chiar nu mai gândește nimeni in țara asta, in afară ca nu ai cum să te incadrezi in 1200 mc, doar dacă stai la bloc in campie. Voi comparati consumul unuia de la bloc in campie cu unul de la munte, mai ales la casă. La munte funcționează centrala 8 luni pe an, anul trecut in iulie erau sub 17 grade in casă. Una este să incalzesti la câmpie si alta la munte. Treziți-vă netotilor formați in strainatate, sau in umbra părinților, voi care nu a-ți platit o factură in viata voastră si care nu trăiți pe picioarele voastre. Ce așteptați să ne vindem casele ca să vă platim voua facturile unflate de taxe și accize?

  8. Statul roman ne fură prima oara direct, mărind prețul la gaze, energie, combustibil, deși noi, romanii, producem aproape tot. Statul vinde afara cu 2 lei și apoi importa cu 10 lei. A doua oara ne fura indirect,compensand de la buget(adică tot de la noi) cine știe ce și cât din facturi pt nu se știe cine. A treia oara ne fura prin distribuitori, toți fiind oamenii stăpânilor de afara. SA TRĂIȚI BINE, ROMÂNAȘILOR

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger