AcasăNewsCriza emigrantilor, prioritate absoluta pentru Paris si Londra

Criza emigrantilor, prioritate absoluta pentru Paris si Londra

Contribuabilii francezi s-au saturat sa achite nota de plata pentru esecurile lui Hollande

Franta si Marea Britanie si-au reafirmat, printr-o declaratie comuna, determinarea in rezolvarea chestiunii emigrantilor care incearca sa ajunga pe teritoriul britanic plecand din Calais, dupa o saptamana marcata de o serie de tentative de intruziune masiva via Eurotunnel.

In chestiunea afluxului de emigranti, Hollande (foto) si Cameron mai au pana sa vada luminita de la capatul tunelului

”Pentru Franta, ca si pentru Regatul Unit, lucrurile sunt clare: stoparea acestei situatii este o prioritate absoluta”, au indicat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve si omologul sau britanic, Theresa May, informeaza Reuters. ”Nu exista solutii simple pentru aceasta problema si nici Franta, nici Marea Britanie, nu trebuie lasate singure sa o gestioneze”, au declarat cei doi ministri. Peste 2.000 de tentative de intrare ilegala in Eurotunnel au fost constatate la inceputul acestei saptamani, potrivit prefecturii din Pas-de-Calais. La sfarsitul saptamanii trecute, noi incidente au fost inregistrate intre 250 de emigranti care incercau sa intre in tunel si fortele de ordine care au facut uz de gaze lacrimogene. Dupa moartea unui emigrant sudanez, saptamana trecuta, la Calais (a noua victima inregistrata incepand cu luna iunie), Franta a anuntat marirea efectivelor jandarmeriei pentru a securiza accesul in tunelul de sub canalul Manecii.

Cameron

Marea Britanie s-a angajat sa investeasca 25 de milioane de euro pentru masuri suplimentare de stopare a emigrantilor, in conditiile in care politicienii britanici il acuza pe premierul David  Cameron de ”pasivitate” in chestiunea emigrantilor.

Principala problema a Europei

Europenii considera emigratia drept cea mai importanta provocare a UE, deasupra crizei economice si a somajului, potrivit unei anchete realizate la sfarsitul lunii trecute de catre Comisia Europeana, informeaza Sputnik. La intrebarea care sunt problemele la nivel european care-i preocupa cel mai mult, 38% din subiecti au indicat emigratia ilegala, crestere cu 14% in raport cu indicele inregistrat anul trecut. Situatia economica a fost evocata de 27% din europeni iar 24% cu citat problema somajului. In noiembrie, situatia economica, somajul si deficitul public figurau ca principalele probleme ale cetatenilor UE. Emigratia este principala preocupare a 65% dintre maltezi si a 55% dintre germani. In Letonia, 38% din rezidenti considera emigratia ca cea mai importanta provocare pentru UE. Ancheta a fost realizata in perioada 16-27 mai pe baza unui esantion de 31.868 de rezidenti in tarile UE si in tari candidate.

Plajele Floridei, luate cu asalt

O sedinta video  a fost intrerupta pe o plaja din Miami de un grup de emigranti care au sarit de pe o ambarcatiune aflata aproape de plaja si au luat cu asalt tarmul, relateaza Russia Today. Scena a fost surprinsa de un cameraman in timp ce filma un manechin aflat cu spatele la ocean. Frank Miller, un purtator de cuvant al US Border Patrol, a explicat ca incidentul demonstreaza facilitatea cu care emigrantii pot intra pe teritoriul american, litoralul Floridei fiind imens si practic imposibil de supravegheat in totalitate de politie. Majoritatea emigrantilor provin din Cuba, Haiti si alte insule din Caraibe situate la cateva sute de kilometri de extremitatea coastelor Floridei.

author avatar
National
460 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger