AcasăNewsCriza de șoferi paralizează transporturile

Criza de șoferi paralizează transporturile

Operatorii cer echipamente de protecție pentru șoferi ca să nu mai intre în carantină

Reprezentanții operatorilor de transport au avertizat Guvernul că, pe lângă situația financiară dezastruoasă în care au ajuns, se confruntă cu o criză acută de șoferi. Și asta pentru că o parte dintre angajați refuză cursele internaționale, iar cealaltă parte a fost băgată în carantină.

Operatorii cer echipamente de protecție pentru șoferi ca să nu mai intre în carantină

Rând pe rând, șoferii firmelor de transport au fost băgați în carantină, ajungându-se acum în situația dramatică de a nu mai avea cine să efectueze curse. Totodată, foarte mulți operatori au anunțat că șoferii refuză să mai efectueze curse internaționale, de teama coronavirusului, astfel că, pe lângă transportul de persoane, a fost afectat grav și transportul de mărfuri. La întâlnirea cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, transportatorii au cerut măsuri de sprijin din partea Guvernului, pentru a se evita falimentul întregului sector. Reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) au arătat că există pierderi mari în sector și la firmele din confederație, inclusiv pierderi de aproximativ 70% la transportul național de persoane. ”Firmele trebuie să plătească inclusiv pentru șoferii intrați în carantină, iar pe piață nu se găsesc echipamentele medicale necesare pentru protejarea angajaților. Este nevoie de sprijinul financiar din partea Guvernului pentru diminuarea impactului negativ resimțit de criză și de modificarea legislației naționale pentru a flexibiliza derularea operațiunilor de transport în funcție de necesitățile generate de evoluția crizei. Am solicitat Guvernului reducerea TVA-ului la 5%, eșalonarea ratelor în cazul contractelor de împrumut sau de leasing, anularea eventualelor penalități pentru plata întârziată a ratelor, amânarea plății impozitelor și taxelor datorate statului, fără a se calcula penalități, reducerea dobânzilor la bănci pentru împrumuturi, amânarea plății rovignetei, eliminarea taxei de pod de la Fetești, precum și creșterea diurnei acordate șoferilor de la 50 de lei, la 200 sau 250 de lei, pentru a putea fi inclusă în cheltuielile deductibile ale firmelor”, ne-a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Nu mai sunt bani pentru salarii

Operatorii de transport au arătat la întâlnirea cu ministrul Lucian Bode că nu mai au bani să plătească salariile angajaților din cauza pierderilor financiare uriașe din ultima perioadă. Conducerea Federației Operatorilor Români de Transport a semnalat faptul că șoferii nu mai doresc să plece în cursele internaționale, nu doar pe relația cu Italia, ci și pe relația cu alte state din UE, motiv pentru care anumite contracte deja încheiate nu mai pot fi onorate, înregistrându-se o criză accentuată a șoferilor pe piață în această perioadă. Reprezentanții Atlassib au atras atenția că, având în vedere faptul că  60% din activitate se desfășoară pe relația cu Italia, nu pot estima cum vor acoperi cheltuielile pentru cei 450 de angajați, dacă va continua criza după data de 31 martie, mai ales că sunt multe contracte care nu se mai pot onora. Totodată, reprezentantul EUROLINES a subliniat necesitatea asigurării de către Guvern a unor zone de lichidități financiare pentru firme, prin stabilirea unor măsuri de sprijin în perioada de criză și a ridicat problema contractelor dintre firmele de rent a car cu aeroporturile, care necesită măsuri de reevaluare, având în vedere restricțiile impuse în transportul aerian și pierderile suferite de firmele de profil.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
393 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger