AcasăNewsCRIZA BLUE AIR. Când se reiau zborurile. Anunțul companiei

CRIZA BLUE AIR. Când se reiau zborurile. Anunțul companiei

blue airBlue Air încasează o amendă usturătoare de la ANPC, pentru zborurile anulate. Prejudiciul cauzat pasagerilor este uriaș

​Blue Air a anunțat că reia zborurile, dar nu a spus și când. Compania aeriană va face „tot posibilul” ca să își reia operarea aeronavelor după ridicarea popririi pe conturi, potrivit reprezentanților companiei.

Într-un comunicat remis presei, în seara zilei de miercuri, 7 septembrie, oficialii operatorului au anunțat că le-au fost deblocate conturile bancare.

12 întrebări și răspunsuri în scandalul Blue Air

Comunicatul, redat, parțial, în cele ce urmează, a fost redactat sub forma unor întrebări și răspunsuri.

A fost ridicată poprirea și datoria a fost eșalonată? Când se vor relua zborurile?, sună prima întrebare.

„Poprirea a fost ridicată și zborurile vor fi reluate. Am beneficiat de sprijinul AFM, în special de cel al domnului președinte, Dobre. S-a oprit o companie aeriană și s-a oprit de tot, iar credibilitatea Blue Air a fost puternic zdruncinată. În aceste momente, facem o evaluare atentă, ca să înțelegem care ne este capacitatea de operare. În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial, în care vom anunța exact ce zboruri vom relua. Fie cu sprijinul TAROM sau al altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocați în aeroporturile străine.”, a transmis compania aeriană.

Cum plănuiți să gestionați situația pasagerilor care au avut zborurile anulate?

Pasagerilor Blue Air afectați de anulări le-am oferit opțiunile prevăzute de legislația în vigoare, aplicabile tuturor operatorilor aerieni, la nivel european: rambursarea biletelor de călătorie, rerutarea pe următorul zbor disponibil publicat pe website sau rambursarea în portofelul electronic utilizabil la viitoare achiziții de bilete.

Absolut toate chestiunile legate de rambursarea pasagerilor depind esențial de reluarea activității, astfel încât societatea să poată realiza veniturile necesare, atât pentru operarea zborurilor curente, cât și pentru rambursarea sumelor datorate către pasageri.

Compania și-a luat angajamentul că va achita datoriile existente

Câte datorii are compania Blue Air? Cum plănuiți să le gestionați?

Datoriile Blue Air, în acest moment, sunt de aproximativ 230.000.000 EUR. Ceea ce înseamnă, într-un an normal de operarare, aproximativ 50% din totalul veniturile realizate. Așa cum am demostrat și în anul 2019, an în care Blue Air a avut venituri de aproximativ 415.000.000 EUR, compania deține know-how-ul și personalul necesar pentru realizarea veniturilor suficiente în vederea achitării tuturor datoriilor sale atât timp cât este lăsată să funcționeze în condiții de piață normale.

Din pacate, de-a lungul celor doi ani și jumătate, în care am fost nevoiți să trecem prin cele mai mari încercări care au lovit industria aeronautică la nivel mondial, în întreaga ei istorie, incertitudinile legate de activitatea Blue Air au condus la numeroase plecări din cadrul acesteia astfel încât, momentan mai avem un număr de 560 angajați.

În ceea ce privește aeronavele, de la un număr de 32 aeronave în 2019, în acest moment funcționam cu 13 aeronave, iar în cursul următoarelor luni vom fi obligați să rămânem cu 5 aeronave, pentru că restul vor trebui restituite proprietarilor acestora.

Potrivit Blue Air, peste 54.000 de pasageri au fost afectaţi de anularea a 401 curse programate în perioada 6-11 septembrie.

author avatar
Andreea Vlad
562 afisari

5 COMENTARII

  1. Guvern de rahat care distrug toate firmele private care mai tin locurile de munca .Ce ba nu putea ti sa faceti acelasi acord fara sa distrugeti vietileromanilir?? Grindene si tantose nu puteai? ?

    u puteai??

  2. BLUE AIR VA MAI VINDE 50.000 DE BILETE PENTRU CURSE PE CARE NU LE VA MAI FACE. CAT DE PROST POTI SA FII SA IEI MEREU SI MEREU MU..IE DE LA BLUE AIR, CARE ARE LA CONDUCERE NISTE MUISTI…?!
    CAT DE PROSTI POT FI OAMENII SA MAI AIBA OPTIUNEA BLUE AIR PENTRU CALATORIE! A.N.P C. SI D.I.I.C.O.T POATE ISI FAC DATORIA SA ANCHETEZE HOTIA ASTA TRANSNATIONALA CU SEDIUL IN CAPITALA SATANISTILOR. BRUXELLES! TERORISTII SATANISTI JEFUIESC ROMANII SI ROMANIA ! OPRITI DRACULUI KKATURILE ASTEA ! NISTE RAPANDULE DE AVIOANE GIRATE PENTRU MILIOANE DE EURO..MEREU SI MEREU…MINCIUNA SI INSELACIUNE! PUSCARIA PENTRU TOTI CEI INVENTIVI DIN POLITICA AGATATI IN AFACERILE BLUE AIR SI ADMINISTRATIA FIRMEI…

  3. Rusul nu uita si nu iarta niciodata! Odata ce esti tradator si ti-ai vandut prietenul pentru un blid de linte, nu meriti decat dezonoare si ruina pentru totdeauna. Nu se pune problema ca te va distruge Dumnezeu, ci cand si cum si prin cine te va face praf. De regula, cand te va cuprinde bucuria si zici ca te uita cei pe care i-ai nenorocit! Un rus nu uita si nu iarta ! Blue Air e construit din caramizi de puscarie!

  4. Nemernicii de la Blue AIR au creiat grave probleme la mii de pasageri care nu au nici o vina. Urmarea va fi mii de procese iar compania va falimenta

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger