AcasăNewsCriza 737 Max: Boeing caută 10 miliarde de dolari

Criza 737 Max: Boeing caută 10 miliarde de dolari

Constructorul aeronautic american vrea să se împrumute de la bănci în contextul  costurilor uriaşe după prăbuşirea celor două avioane.

Deşi Boeing şi-a asigurat deja credite în valoare de cel puţin şase miliarde dolari şi discută în continuare cu alte bănci pentru noi împrumuturi,  compania pierde aproximativ un miliard de dolari pe lună din cauza blocării la sol a avioanelor 737 Max (3 miliarde doar în trimestrul al treilea al anului trecut).  În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de 2018 şi totodată cel mai mic număr de avioane livrate de producătorul din Seattle în ultimii 11 ani. Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX, cel mai bine vândut model al constructorului american, au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj. La începutul lunii decembrie 2019 Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a anunţat că nu va aproba reluarea zborurilor 737 MAX înainte de 2020, deşi Boeing  spera că avionul său va reintra în serviciu până la finalul lui 2019, după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
196 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger