Cauta

Cristina Țopescu, găsită moartă în casă. Nimeni nu mai știa de ea de trei săptămâni

Mulți prieteni și cunoscuți o credeau plecată în vacanță, în străinătate. Însă Cristina Țopescu zăcea fără suflare în casă, de trei săptămâni. O vecină a sunat la Poliție.

Potrivit oamenilor legii, duminică seară, în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizări, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violență. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală. De la finalul anului trecut, Cristina Țopescu devenise consilier al ministrului Sănătății. Și cei de la minister au încercat să o contacteze pe Cristina Țopescu, fără succes. Au crezut însă că este plecată în străinătate și de aceea nu răspunde la telefon. Cristina Țopescu avea 59 de ani. Era fiica celebrului comentator sportiv Cristian Țopescu.

Cristina Țopescu era foarte activă în mediul online. Ultima postare a sa pe Facebook a fost în a doua zi de Crăciun și făcea referire la Papa Francisc. „Încă un motiv să-l iubesc pe omul ăsta simplu, firesc, calin, vesel, minunat”, scria jurnalista. Pe 28 decembrie a fost activă pe WhatsApp. Apoi, nimeni nu a mai știut de ea.

Foarte mulți dintre cei care au cunoscut-o spun că sunt șocați de faptul că a murit singură, în casă, fără ca vreun prieten sau membru al familiei să știe ce i s-a întâmplat. Marius Chirca, reprezentant al Asociației Kola Kariola: „24, 26 decembrie e ultima mişcare suntem în 13 şi văd la tv prietenii apropiaţi care plâng. Trei săptămâni nu văd că nu exişti?”. Medicii legiști urmează să stabilească din ce motive a murit Cristina Țopescu. Jurnalista urma să împlinească 60 de ani anul acesta, în luna iulie.

 

Ultimele stiri

  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Exit mobile version