La aproape sase ani de la disparitia avocatei Elodia Ghinescu, sotul acesteia, Cristian Cioaca, a fost condamnat la 22 de ani de inchisoare si plata unor despagubiri de un sfert de milion de euro.
Marti, fostul politist Cristian Cioaca, judecat pentru uciderea sotiei sale, Elodia Ghinescu, a fost condamnat pentru omor calificat si la profanare de morminte, sentinta putand fi insa atacata. „(Instanta – n.r.) condamna pe inculpatul Cioaca Constantin Cristian, fara antecedente penale, la 21 de ani de inchisoare si 5 ani interzicerea unor drepturi (…), pentru savarsirea infractiunii de omor calificat (…), 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de profanare de morminte (…).
Contopeste pedepsele si aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 21 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor (…), sporita cu un an inchisoare. In total va executa 22 ani inchisoare (…) si 5 ani interzicerea drepturilor”, au dispus judecatorii Tribunalului Arges. De asemenea, Cioaca a fost obligat sa plateasca 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului sau Patrick, 100.000 de euro Emiliei Ghinescu, mama Elodiei, si 50.000 de euro fratelui avocatei, Robert Ghinescu.
Mai mult, Cioaca trebuie sa achite si 30.000 de euro cheltuieli judiciare catre stat, judecatorii dispunand si sechestru asigurator pe bunurile condamnatului. „Pedeapsa este mult prea blanda, pentru ca i-a luat viata unui om, copilul va creste si nu va avea unde sa-i aprinda o lumanare mamei”, a declarat avocata familiei Ghinescu.