Dr. Cristian Andrei, medic psihiatru specializat în neuropsihiatrie infantilă din anul 1993, este în mijlocul unui scandal de proporții.
De mai bine de 20 de ani, aceasta este promovat drept unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți din România, însă nu ar avea niciun atestat emis de Colegiul Psihologilor. Mai mult, două foste paciente îl acuză de hărțuire în timpul ședințelor de terapie.
Două femei susțin că au fost abuzate de dr. Cristian Andrei
Prima povestește că medicul a luat-o în brațe, i-a dat părul la o parte și a sărutat-o pe gât, apoi a continuat cu tot felul de gesturi nepotrivite și chiar ar fi avut o relație cu pacienta.
Pe de altă parte, Flavia a făcut terapie cu Cristian Andrei în perioada 2019-2020, timp de aproximativ 8 luni. După câteva luni de ședințe individuale, femeia susține că dr. Cristian Andrei s-ar fi năpustit să o sărute.
Potrivit unui comunicat transmis de instituție, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 1 au deschis o anchetă „pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun”. Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Cum se apără dr. Cristian Andrei
În urma tuturor acestor acuzații, dr. Cristian Andrei se apără și neagă totul. Vizavi de acuzațiile celor două foste paciente, acesta a spus „nu am timp să fac așa ceva. Cum să întrețin relații sexuale? În timpul ședinței de psihoterapie faci psihoterapie”.
De asemenea, dr. Cristian Andrei își justifică renumele de psihoterapeut prin mai multe atestate internaționale obținute în diverse discipline, însă, niciunul dintre aceste cursuri nu echivalează cu o școală de formare acreditată de Colegiul Psihologilor din România.
„Eu nu am mințit pe nimeni. Dacă dumneavoastră îmi aduceți vreo dovadă că am chemat pe cineva la mine mințindu-l că îi fac psihoterapie, eu renunț la practică mâine. De asemenea, dacă dumneavoastră aduceți o singură persoană să-mi spună în față că i-am făcut un rău, eu renunț la practica mea de orice fel”, a mai spus medicul.
Cristian Andrei (foto Facebook)
