Magistrații Tribunalului Ilfov au aprobat, ieri, eliberarea condiționată a fostului acționar de la FC Dinamo București, Cristian Borcea, astfel că afaceristul se întoarce acasă după 9 luni de detenție.
Judecătorii instanței ilfovene au respins, ca nefondată, contestaţia procurorilor DNA la decizia inițială de eliberare a Judecătoriei Sector 4 și au decis punerea de îndată în libertate a lui Cristian Borcea. Decizia este definitivă. Aseară, afaceristul a părăsit penitenciarul Jilava.
Pe 11 septembrie 2019, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au aprobat cererea fostului acționar dinamovist de eliberare condiționată, soluția fiind contestată ulterior de procurori. În motivarea deciziei, judecătorii Sectorului 4 aratau că au admis eliberarea deoarece Borcea a fost stăruitor în muncă în penitenciar, a participat la programe și a dat dovadă de „îndreptare”, iar faptele pentru care a fost condamnat nu pot duce la concluzia că scopul pedepsei nu a fost atins. Dinamovistul a avut un comportament apreciat ca fiind „corespunzător”: „A participat la programele educaționale şi psihologice, nu a fost sancţionat disciplinar, fiind recompensat de 41 ori (de 19 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi/sau vizită, o dată cu suplimentarea numărului de convorbiri online şi de 21 de ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar). Petentul a finalizat programul de educaţie prin sport, iar în prezent este inclus în cadrul programului pentru liberare”, mai subliniau judecătorii.